Metode naturiste de albire a dinților. Cât sunt de bune și ce spune stomatologul despre ele? - Pagina 2 din 2 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Metode naturiste de albire a dinților. Cât sunt de bune și ce spune stomatologul despre ele?

Metode naturiste de albire a dinților

5. Sarea de mare

Unii oameni pledează, de asemenea, pentru utilizarea sării de mare combinată cu apă sau chiar acid, cum ar fi oțetul de cidru, pentru albirea dinților. Utilizarea compușilor abrazivi împreună cu oțetul pe bază de acid probabil va albi un pic dinții, dar nu mai mult decât o pastă obișnuită pentru albire. În plus, cu utilizarea repetată, vor apărea leziuni ale dinților, și anume eroziuni sau sensibilitate crescută”, explică medicul stomatolog Adrian Mina.

De ce să evităm albirea dinților prin remedii naturiste?

„Motivul principal pentru care trebuie să evitați albirea dentară prin intermediul remediilor casnice este acela că acestea sunt supuse aplicării greșite. Nu există formule sau proceduri create pentru a asigura utilizarea în condiții de siguranță. Există astfel un risc real de deteriorare severă și permanentă a dintelui sau gingiei. Înainte de a folosi aceste remedii, de obicei nu ceri părerea medicului stomatolog. Așa că nu ai nicio modalitate reală de a afla cum ți-ar putea afecta orice remediu casnic dinții sau gingiile.

De asemenea, companiile petrec în general mii de ore testându-și produsele și metodele comerciale de albire a dinților pentru a determina un protocol de aplicare standardizat care este sigur pentru majoritatea oamenilor.

În plus, atunci când alegeți o metodă de albire a dinților care necesită supraveghere, puteți fi sigur că dentistul vă va evalua sănătatea dentară înainte de a o recomanda. Eliminând astfel orice risc”, adaugă medicul Adrian Mina.

Dr. Adrian Mina este considerat unul dintre cei mai respectați medici stomatologi. Are o o activitate de peste 15 ani. Activitate derulată în Statele Unite, Canada și România. Printre pacienții săi se numără persoane publice din România, dar și de peste hotare.

Nu rata nici: 7 alimente care îți pătează dinții. Medicul Adrian Mina îți spune ce să nu mănânci dacă vrei un zâmbet strălucitor

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 14/05/2022