Aproape în mod cert nu constituie obiectul vreunei discuții ideea că, în calitate de părinți avem o responsabilitate enormă de a nu ne expune copiii, pe cât posibil, substanțelor chimice dăunătoare – desigur nu intră în discuție nici importanța ideii de a lăsa drept moștenire un mediu înconjurător cât mai favorabil vieții.
Dar pentru aceasta trebuie să schimbăm obiceiurile noastre înrădăcinate de ani sau decenii, printre altele relația noastră cu detergenții tradiționali (sintetici). De multe ori acest lucru nu este ușor, întrucât mesajele atrăgătoare ale reclamelor, iubirea noastră personală pentru confort, sau parfumul obișnuit al rufelor uscate în locuința noastră ne „trage înapoi” ușor spre utilizarea „detergenților tradiționali”. E adevărat și faptul că, odată deveniți adulți, și noi ne schimbăm de multe ori mai greu mărcile cu care ne-am obișnuit.
Deși ar merita să experimentăm curajos, fiindcă detergenții naturali de generație nouă pot intra oricând în competiție în privința efectului lor de curățare cu oricare „detergent tradițional” – și toate aceasta încărcând doar puțin sau deloc mediul nostru înconjurător.
De ce sunt buni detergenții vegani?
Acești detergenți au fost concepuți în urma mai multor așteptări și cerințe, dintre care cea mai importantă este motivarea părintească, deoarece în calitate de mame responsabile dorim să expunem copiii noștri câtor mai puține efecte dăunătoare ale mediului înconjurător, adică să le asigurăm o viață care să fie – pe cât posibil – lipsită de substanțe artificiale și chimicale. Avantajul uriaș al detergenților și balsamurilor de rufe vegane, cu ingrediente naturale este că nu provoacă alergii, adică nu irită pielea (nu există mâncărimea pielii, roșeață sau erupții cutanate), de asemenea acestea, ajungând în canalizare, nu au efecte dăunătoare asupra mediului înconjurător. Nemaivorbind despre faptul că nici în cursul procedurii de dezvoltare, nici în cursul testării ulterioare nu se face uz de animale, și nu se utilizează componente modificate genetic.
Soluție posibilă: Certificat Vegan Society
Una dintre cele mai importante misiuni ale produselor Sansin este de a oferi ajutor mamelor care, pe lângă asigurarea alimentației sănătoase și responsabile a copiilor lor, doresc să pună accent mare și pe reducerea contactului acestora cu substanțe sintetice și dăunătoare, adică, pe cât posibil, să le asigure un cămin lipsit de chimicale (și toate acestea preferabil în așa fel, încât, pe cât se poate, să nu fie necesare compromisuri nici în privința puterii de curățare/efectului de albire, îndepărtării petelor, rentabilității și nici în privința ambalajului).
Este important să știm, că Vegan Society – califică produse și nu firme. Detergenții care poarta sigla lor sunt fabricați în mod dovedit fără experimente pe animale, respectiv impun marcarea ingredientelor OMG (care nici în cazul mijloacelor auxiliare utilizate în producție nu îngăduie utilizarea de ingrediente de origine animală).
De ce este bună familia de detergenți Sansin?
Sansin reprezintă calitate autohtonă, de încredere, principalul său profil fiind fabricarea de detergenți și agenți de curățare de uz casnic ecologice și responsabile din punct de vedere al sănătății, în acest timp societatea are în mod devotat grijă de protecția mediului înconjurător. Produsele Sansin corespund celor mai înalte cerințe stabilite în privința produselor cu efecte naturale. Acest detergent bio se fabrică din ingrediente vegetale naturale, sunt biodegradabile, conțin 100% substanțe active vegetale (de exemplu sunt lipsite și de micro materiale plastice). Detergenții și agenții lor de curățare se pot cumpăra în mod aproape unic pe piață, și în ambalaj 100% din material plastic reciclat. Între componentele lor funcționale putem găsi ingrediente de origine vegetală, vegane, în decursul fabricării acestora nu se testează niciun ingredient pe animale.
Nu trebuie să facem compromisuri în privința calității!
Efectul de curățare al lui Sansin este unic: detergentul curăță perfect și la 30° C, adică nu rămân pete neadecvate pe rufele colorate. Îndepărtează eficient și simplu – expresie des auzită utilizată în reclame – „petele și impuritățile încăpățânate”, rufele devin moi și fine la atingere (și datorită substanțelor naturale, vegetale hainele vor emana un parfum ușor de pudră, foarte plăcut și deloc deranjant).
Cinci „argumente de mămică” în favoarea lui Sansin
- Conform părerii tinerelor mămici întrebate, produsele Sansin au fost corespunzătoare și pe întreaga durată a sarcinii.
- A spălat perfect rufele chiar și la temperaturi scăzute, scutecele și body-urile devenite gri și-au recăpătat culoarea albă.
- Nu doar curăță eficient toate impuritățile (pete de noroi, iarbă, resturi alimentare, răcoritoare, înghețată etc.), parfumul său plăcut persistă mai multe zile.
- După spălare, hainele și prosoapele vor fi moi și plăcute la atingere.
- Ambalajul este estetic, adică nu trebuie ascuns de musafiri. Flaconul normal, din material plastic, reciclabil este nu numai în conținut, dar și în aspectul exterior de genul „câștigă tot”. Forma lui simbolizează vazele romane, dar acest fapt nu este în detrimentul cantității depozitate – ambalajul oferă în raportul preț-valoare o soluție cu adevărat economică.
Pentru mai multe informații despre detergenții organici și noutăți despre produsele Sansin. poți vizita pagina de Facebook.
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025