De ce apar aftele bucale și ce nu e bine să mănânci când le ai - Pagina 2 din 2 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 15 ani pentru voi

De ce apar aftele bucale și ce nu e bine să mănânci când le ai

De ce apar aftele bucale
Autor: Redacția Sfatulparintilor.ro , Credit foto: Depositphotos.com

4. Roșii crude

Roșiile, deși sănătoase, au un pH acid și sunt bogate în fibre, ceea ce le face dificil de tolerat atunci când ai afte.
„Aciditatea lor poate irita mucoasa bucală și poate înrăutăți simptomele,” ne avertizează Dr. Sorina Stroe (MG Dental).

5. Băuturi carbogazoase

Acestea sunt nocive din mai multe motive: conțin atât acid, cât și zahăr, ambele factori care pot agrava aftele.
„Băuturile carbogazoase nu doar că intensifică disconfortul din cauza acidității, dar zahărul contribuie și el la inflamație și încetinește vindecarea”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

6. Alcool

Consumul de alcool nu este recomandat în cazul aftelor bucale, din cauza acidității și a faptului că provoacă xerostomie (uscăciunea gurii).
„O gură uscată face mai dificilă vindecarea, deoarece saliva ajută la protejarea și regenerarea țesuturilor afectate”, explică Dr. Sorina Stroe.

7. Alimente dure și cu textură aspră

„Alimentele cu textură aspră sau crocantă, precum pâinea prăjită, chipsurile sau nucile, pot provoca leziuni suplimentare în zona afectată și ne pot prelungi suferința”, continuă medicul stomatolog Sorina Stroe.

6 remedii pentru tratarea aftelor bucale

Ce ar trebui să mâncăm pentru a grăbi vindecarea aftelor

„Pentru a accelera procesul de vindecare, este recomandă o dietă bazată pe alimente moi și neutre din punct de vedere al acidității, precum iaurtul, piureurile de legume și supele călduțe (dar nu fierbinți). Hidratarea corespunzătoare este esențială, iar băuturile răcoritoare precum apa plată sau ceaiurile de plante neîndulcite pot ajuta la menținerea sănătății cavității bucale.
E important să înțelegem că pe lângă tratamentul medicamentos, alimentația joacă un rol important în gestionarea și vindecarea aftelor bucale. O dietă echilibrată și corect adaptată poate face diferența între o vindecare rapidă și o suferință prelungită”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.

foto: Depositphotos.com

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 16/05/2025