Copilului nu îi cresc dinții, am motive de îngrijorare? Ce este anodonția, boala genetică manifestată prin lipsa dinților! - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Copilului nu îi cresc dinții, am motive de îngrijorare? Ce este anodonția, boala genetică manifestată prin lipsa dinților!

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Sanatate fizica si mentala » Copilului nu îi cresc dinții, am motive de îngrijorare? Ce este anodonția, boala genetică manifestată prin lipsa dinților!
Copilului nu îi cresc dinții

Un procent destul de limitat de persoane se confruntă cu o boală genetică, denumită anodonție. Aceasta se manifestă prin lipsa dinților și poate fi parțială, când nu cresc doar câțiva dinți, sau totală, când avem o lipsă totală a dinților. Aceasta poate fi diagnosticată atât în copilărie, cât și la vârsta adultă, după caz. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne explică ce este, mai exact, anodonția, care sunt cauzele, ce implicații sociale are această afecțiune și dacă există șanse de tratament. 

„Anodonția este o boală genetică care determină lipsa mugurelui dentar și, implicit, imposibilitatea de formare a unui dinte. Anodonția poate fi totală, însemnând că persoana în cauză nu are niciun dinte, cazuri extrem de rae, sau anodonție parțială, atunci când lipsesc câțiva dinți. Cea mai frecvent întâlnită este anodonția de molar de minte, urmată îndeaproape de cea de premolar 2 și incisiv lateral superior. Există mai multe studii care demonstrează implicarea anumitor gene în apariția anodonției, deci putem vorbi despre moștenirea genetică drept cauză”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

Citeste si: Apa de la robinet strică dinții copiilor? Iată ce spune medicul stomatolog Adrian Mina!

Cum descoperim anodonția

„Anodonția poate fi diagnosticată atât în copilărie, cât și la vârsta adultă, după caz. Putem avea de a face cu anodonție de molar de minte, care, de cele mai multe ori, aduce bucurie atât pacientului cât și medicului, pentru că nu va mai fi necesară extracția.

Însă anodonția poate fi și de premolar, ea trecând adesea neobservată de pacienți și fiind descoperită întâmplător la un consult stomatologic, dar și de incisiv lateral superior. Aceasta din urmă, în schimb, are o serie de implicații extrem de neplăcute în viața pacientului. Aspectul estetic este puternic afectat, atât prin spațiul rezultat din lipsa incisivilor laterali, cât și prin apropierea de canini a incisivilor centrali. Asta dă un aspect nenatural foarte evident”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.

Impactul lipsei dinților asupra psihicului pacienților

„Pacienții tind să mascheze defectul pricinuit de anodonția de incisiv lateral prin zâmbetul extrem de rezervat sau chiar prin poziționarea mâinii în dreptul gurii atunci când zâmbesc. Acești pacienți își pierd încrederea în ei înșiși, tind să fie retrași, nu leagă ușor relații sociale și nu au nici un bun randament profesional din cauza acestor trăsături.  De multe ori, rezolvarea problemei dentare schimbă total viața pacientului și acestea sunt unele dintre cazurile cele mai satisfăcătoare pentru noi, medicii dentiști, creatorii de zâmbete”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Nu rata nici: Cum sa alegi pasta de dinti pentru copii. Top 4 sfaturi pentru parinti

Posibilități de tratament pentru anodonție

„Nu există nicio posibilitate de a stimula creșterea dinților care lipsesc din cauze congenitale. Avem însă tratamentul ortodontic cu deschiderea sau închiderea spațiilor aferente incisivilor laterali prin apropierea sau îndepărtarea caninilor de incisivii centrali. Decizia se ia întotdeauna în funcție de cazul clinic și după măsurători exacte. Odată deschise spațiile, lipsa dentară se va restaura cu ajutorul implanturilor. Dacă însă spațiul s-a închis, vom rezolva cu fațete, transformând caninii în incisivi laterali și premolarii 1 (următorii dinți după canini) în canini ca aspect. În cazurile extrem de rare de anodonție totală, proteza reprezintă de obicei cea mai eficientă rezolvare”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

Data articol: 13/05/2022