De-a lungul timpului, aluniţele au fost considerate fie dizgraţioase, fie extrem de sexy şi senzuale. Cu toate acestea, important este dacă aceste aluniţe pot deveni cancerigene şi astfel să dăuneze sănătăţii.
„Aluniţele sunt modificări pigmentare (tumori pigmentare) ale pielii de natură diversă. Există modificări localizate şi bine delimitate ale celulelor pigmentare, adică ale melanocitelor în cazul aluniţelor clasice dar şi zone cu exces de pigment (melanină) cum este cazul pistruilor. Din punct de vedere morfologic, aluniţele sunt leziuni benigne melanocitare şi diferenţiem între aluniţele congenitale şi cele dobândite. Această diferenţiere nu este întotdeauna uşor de făcut din punct de vedere clinic. Criteriile de analiză au la bază în primul rând termenul de „regularitate”, mai ales în ce priveşte forma, marginile, construcţia şi suprafaţa acestora”, a declarat, pentru RTV.NET, Sebastian Pop, medic dermatolog.
Medicul recomandă să se facă un control cel puţin o dată pe an, deoarece aluniţele se pot modifica fără să fie observate în timp optim.
„Ideal este ca aluniţele, care se pot modifica de la sine sau sub influenţa factorilor externi, să fie controlote măcar o dată pe an de medicul dermatolog! Acest control este foarte important, mai ales având în vedere faptul că aluniţele nu dau semne clinice deranjante, precum durere sau usturime, iar modificările minore sunt foarte greu de perceput cu ochiul liber. Orice modificare în ce priveşte această „regularitate” (formă, culoare, margini, suprafaţă, dimensiuni) observată trebuie semnalată medicului dermatolog, pentru că singuri nu putem stabili cât şi dacă aluniţele noastre sunt periculoase!”, a precizat Sebastian Pop.
În ceea ce priveşte aluniţele cancerigene, medicul dermatolog explică: „Deşi există riscul ca atât din aluniţe, adică din nevii congenitali sau cei dobândiţi, să se formeze un cancer de piele de tip Melanom Malign, care este unul dintre cele mai agresive şi letale cancere dintre toate cancerele, nu numai cele ale pielii, doar o treime din melanoame derivă statistic din aceştia (în mod special din aluniţele de tip displazic, denumite şi nevi „Clark”). Două treimi din melanoame apar pe o piele nemodificată anterior! Acesta este şi motivul cel mai important pentru efectuarea unor controale anuale la medicul dermatolog, chiar mai frecvent la persoanele cu risc crescut, precum cei cu o incidenţă crescută de tumori ale pielii în familie sau cu expuneri frecvente şi arsuri solare sau cu alte boli de piele asociate cu incidenţă crescută de melanoame, precum sindromul nevului displazic (persoane cu peste 50 de aluniţe pe corp sau Xeroderma Pigmentosum, Albinism, etc)”.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?