Ce se ascunde, la nivel psihic, în spatele părinților care își ucid sau își maltratează copiii

Un părinte care-și ucide copilul este un lucru greu de imaginat, o încălcare a legilor firești ale naturii și a oricărei valori umane. La fel de dificil este să te gândești la chinurile prin care trec copiii maltratați și abuzați de cei care ar trebui să le ofere grijă și dragoste.

Totuși, astfel de cazuri nu sunt atât de rare pe cât am vrea să credem. Multe abuzuri trec nevăzute și nepedepsite, din cauza faptului că nu dăm suficientă atenție spuselor celor mici. Cât despre crimă, psihologia părinților care își ucid copiii este mult mai complexă decât ne așteptăm, iar motivele mamelor diferă de obicei de cele ale taților. Tații își omoară copiii de două ori mai frecvent ca mamele, adesea practicând crime multiple și violente, cu uciderea întregii familii.

Copiii de vârste mai mari sunt mai des victimele crimei și maltratării decât bebelușii. Depresia postnatală sau psihoza după naștere sunt cauze comune ale crimei materne, în vreme ce anumite tulburări mentale, răzbunarea, dar și senzația de eșec în mariaj îi determină pe unii tați să ucidă.

Nu ne putem închipui alt motiv decât nebunia, atunci când un părinte își ucide copilul. Privim la propriile noastre odrasle și ne cutremurăm de groază la gândul că li s-ar întâmpla așa ceva.

Ne este imposibil să ne imaginăm în postura unui părinte ucigaș, astfel încât avem tendința să justificăm un act abominabil cu concluzia: „Nu era în toate mințile.” Dar, în realitate, de multe ori filicidul (uciderea copiilor) este practicat de persoane în deplinătatea facultăților mentale. Cel puțin în ceea ce privește discernământul medical, pentru ca o formă de sociopatie sau psihopatie, ori o anomalie a simțului empatic și moral nu poate fi exclusă din astfel de cazuri.

Sunt părinți care nu arată nici o urmă de remușcare, nici după crimă, nici după ce înțeleg complet ce au făcut. Cât despre maltratare, aceasta este, de obicei, făcută în totală cunoștință de cauză și fără pic de milă, doar pentru că părintele poate să-și reverse frustrările și dorințele pervertite asupra unei ființe neputincioase.

Dacă putem spune un astfel de lucru, o mamă care-și ucide copilul într-o criză de psihoză postpartum este mai puțin vinovată decât un părinte care-și abuzează și maltratează zi de zi fiica sau fiul neajutorat. Iar, uneori, o crimă scoate la iveală faptul că copilul era abuzat și neglijat de multă vreme.

Citește continuarea pe Qbebe: http://bit.ly/2Sg7SxZ