Ce greșeli facem când ne spălăm pe dinți. Sfaturi de la medicul stomatolog Sorina Stroe - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Ce greșeli facem când ne spălăm pe dinți. Sfaturi de la medicul stomatolog Sorina Stroe

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Sanatate fizica si mentala » Ce greșeli facem când ne spălăm pe dinți. Sfaturi de la medicul stomatolog Sorina Stroe
Ce greșeli facem când ne spălăm pe dinți

Igiena orală realizată corect este extrem de importantă pentru a avea, pe termen lung, dinți și gingii sănătoase. Spălatul pe dinți poate părea ceva banal, însă mulți dintre noi își perie în mod eronat dinți, riscând astfel să facă mai mult rău decât bine. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne spune ce facem greșit și cum putem ajunge la o rutină corectă de îngrijire a danturii. 

„De cele mai multe ori, la primul consult, întreb pacienții ce rutină de igienă dentară practică și discut pe larg acest subiect. Deși poate părea ceva banal, îi întreb cum se spală pe dinți, îi rog să îmi descrie tehnica de periaj pe care o folosesc. Și, de cele mai multe ori, descopăr erori în ce privește periajul”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Nu folosim peria de dinți cu duritate mare pe dinții naturali

„Dacă folosim peria de dinți manual, este important să nu apăsăm cu putere atunci când ne spămăm dinții. Există în comerț periuțe cu duritate medie (Medium), care sunt recomandate câtă vreme nu le folosim în forță. Atenție! Periuțele cu duritate mare (Hard) nu sunt recomandate pentru dinții naturali. De ce? Pentru că, asociind forța cu o duritatea crescută a perilor, smalțul se “tocește”, se subțiază, atragând după sine sensibilitatea dentară”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Nu plimbăm peria în același timp pe dinții de sus și de jos 

„În ce privește tehnica de periaj, mișcările executate cu periuța trebuie să urmărească sensul de creștere a dinților, sau sensul de la roz spre alb, adică de la gingie către vârful dintelui. Pentru dinții superiori de sus în jos, iar, pentru cei inferiori, de jos în sus. Mișcarea trebuie să fie similară actului de măturare, adică să desprindă periuța de pe dinți la capătul ei. Dacă mișcarea se face în dublu sens, de la cei de sus la cei de jos și înapoi, tot ce facem este să plimbăm placa bacteriană pe dinți, ca la final să o introducem subgingival. În plus, dacă insistăm cu peria împotriva sensului de inserție al gingiei, riscăm să declanșăm retracția gingivală. Nici mișcările stânga-dreapta nu sunt recomandate sau utile, ele necurățând eficient spațiile interdentare. Și, pentru că au ca prim punct de contact zona cea mai bombată a dintelui, coletul dentar, au ca efect secundar și tocirea acestuia”, spune Sorina Stroe.

Te mai poate interesa si: Top 10 cele mai comune lucruri pe care le facem greșit în fiecare zi

Periajul diferă de la dreptaci la stângaci

“Un alt secret este și alternanța zonei de începere a periajului. Un exemplu practic este al pacientului dreptaci, care începe mereu periajul din partea lui stângă, așa fiindu-i la îndemană și comod. Periind acolo cu exces de zel și presiune, va toci dinți în acea zonă. Pe partea dreaptă în schimb, acolo unde mâna ajunge într-o poziție mai incomondă și entuziasmul de început se pierde, calitatea periajului va fi mai scăzută. De aceea, eu recomand ca o săptămână să începem periajul din partea dreaptă, alternat o săptămână cu partea stângă”, adaugă Sorina Stroe. 

Peria electrică poate toci dinții

„Dacă discutăm despre periajul electric, sigur că lucrurile sunt ceva mai simple. În sensul că periuța face cam singură tot. Ce trebuie avut în vedere însă este să alegem un model cu senzor de presiune. Periajul electric poate fi mai nociv în ce privește efectul de tocire a dinților, pentru că în aceeași unitate de timp, periuța electrică face mult mai multe mișcări decât mâna omului, amplificând acest efect. Senzorul de presiune este ca o frână care ne avertizează când apăsăm prea tare. Poate face asta fie aprinzând un led, fie oprind periuța, variantă pe care eu o prefer, fiindcă e mai simplu”, este de părere medicul stomatolog Sorina Stroe. 

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 12/11/2021