Ai auzit de ele din batrani si au capacitatea de a vindeca afectiunile si durerile cele mai frecvente, cu care ne confruntam cu totii la un moment dat. Transmise de la o generatie la alta, au capatat in timp o faima atat de mare, incat au devenit primul remediu la care ne gandim in caz de criza. Sa aruncam o privire asupra „leacurilor babesti“ care chiar functioneaza si pe care trebuie sa recunosti ca le-ai folosit macar o data.
1. Supa de pui
Ce trateaza: raceala de sezon
Servita de secole copiilor bolnavi de guturai, supa de pui este mereu chemata la datorie in sezonul gripal. Si asta nu doar pentru ca reprezinta, in sine, o masa calda si hranitoare. Exista chiar voci care sustin ca supa ajuta la reducerea activitatii globulelor albe, responsabile de aparitia simptomelor respiratorii ale racelii.
2. Uleiul de cuisoare
Ce trateaza: durerile de masea
Uleiul de cuisoare este o excelenta sursa de eugenol, un analgezic natural cu proprietati antibacteriene, motiv pentru care se foloseste adesea in medicina traditionala ca remediu pentru durerile de dinti. Se administreaza de obicei combinat cu ¼ lingurita de ulei de masline, deoarece nediluat poate provoca arsuri, dureri sau leziuni tisulare ori ale nervilor. Amestecul se aplica pe zona dureroasa cu ajutorul unui tampon de vata.
3. Bicarbonatul de sodiu
Ce trateaza: tulburarile gastrice
Aliatul de incredere al gospodinelor, bicarbonatul de sodiu este totodata si principalul ingredient din majoritatea medicamentelor antiacide, ca de pilda Dicarbocalmul. El reuseste sa calmeze hiperaciditatea deoarece intra in reactie cu acizii gastrici, rezultand intr-un pH neutru al stomacului. Se administreaza dizolvand o lingurita de bicarbonat de sodiu intr-o ceasca de apa.
4. Laptele integral
Ce trateaza: herpesul
Cauzate de virusul Herpes simplex, aceste vezicule inestetice nu pot fi vindecate, insa exista o serie de metode ingenioase de a grabi recuperarea tesutului afectat. Unul dintre cele mai populare este laptele integral (nedegresat). Acesta contine o substanta denumita monocaprin, ce reduce activitatea virusului, readucand epiderma la normal.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!