Toată lumea ştie că aspirina consumată în doze mici funcţionează ca anticoagulant şi, pe termen lung, scade riscul de infarct. Specialiştii au descoperit recent că este şi un medicament foarte util în lupta contra cancerului.
De asemenea, potrivit unei echipe de cercetători suedezi, consumul regulat de aspirină ar duce la limitarea pierderii agilităţii mentale la unele paciente.
Dintre 500 de femei cu risc, cu vârste cuprinse între 72 şi 90 de ani, cele care au luat aspirină timp de cinci ani au obţinut rezultate mai bune la testele de capacitate mentală, scrie rtv.net.
Un studiu suedez arată că aspirina ar putea încetini degradarea cerebrală, cel puţin la femeile în vârstă care prezintă un risc crescut să dezvolte o boală cardiovasculară.Dacă aspirina poate încetini degradarea capacităţii cognitive la femeile în vârstă, concluziile studiului arată că aceasta nu influenţează viteza cu care femeile dezvoltă o eventuală demenţă.
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025