Daca in copilariei iti placea lucrul manual, afla ca el te poate ajuta sa treci peste momentele dificile, ba chiar te poate scapa de depresie.
Cel putin asa sustine un grup de cercetatori din cadrul show-ului TV difuzat de CNN, “In interiorul creierului tau”. Un studiu publicat in Jurnalul Britanic de Terapie Ocupationala, la care au participat peste 3.500 de persoane, a demonstrat faptul ca, in urma acestui hobby, 81% dintre participanti (cu depresie) s-au declarat fericiti, iar peste jumatate au accentuat “foarte fericiti”.
Chiar si vedetele au intrat in febra lucrului manual si s-au declarat fane inraite: Cameron Diaz, Sarah Jessica Parker, Christina Hendricks, Julia Roberts si chiar Ryan Gosling.
Tricotatul, caci despre el este vorba, activeaza in creier senzori ai placerii si actioneaza ca un antidepresiv natural, reducand stresul. Mai mult, tricotatul protejeaza creierul impotriva efectelor imbatranirii.
De asemenea, s-a constatat ca tricotatul are efecte benefice asupra persoanelor care au suferit de tulburari post-traumatice. “Miscarile repetate executate in timpul tricotatului activeaza sistemul parasimpatic care genereaza reactia <lupta sau fugi>. Tricotatul are aceleasi beneficii precum meditatia, eliberand dopamine (un neurotransmitator asociat cu activitati placute precum mancatul sau sexul”, explica Victoria Schingler, terapeut ocupational.
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta