„Da, eram constient, nu chiar de la inceput, insa cam la doi ani dupa ce am intrat in stare vegetativa m-am trezit. Stiam tot ce se intampla in jurul meu, precum orice alta persoana normala. Toata lumea era obisnuita cu mine ca fiind absent astfel ca nu au remarcat atunci cand am inceput sa fiu din nou prezent. In acelasi timp insa, am fost lovit de cruda realitate – ca imi voi petrece restul zilelor in aceasta stare si ca voi ramane singur pentru totdeauna”, a marturisit Martin.
Din nefericire, baiatul a auzit si vorbele grele spuse de mama sa si a inceput sa creada ca nimeni nu-l va iubi vreodata. „Nu prea te gandesti la nimic. Doar existi. Te gasesti intr-un loc intunecat si, intr-un anume sens, iti doresti sa mori”.
Martin petrecea cele mai multe ore la centru special, unde omul care ar fi trebuit sa aiba grija de el se juca mai mult decat sa-l ingrijeasca. La randul sau, si ingrijitorul credea ca baiatul nu este constient de ce se intampla cu el: „Nici macar nu va inchipuiti cat de mult uram acel joc”.
In cele din urma Martin a devenit frustrat de faptul ca era prins in capcana propriului sau trup si a incercat sa preia controlul asupra vietii sale. A invatat sa-si dea seama cum trece timpul dupa rasaritul si apusul soarelui si a reformulat fiecare gand legat de ura asupra propriei persoane, precum cel rostit de mama sa care a spus ca l-ar vrea mort. „Odata cu trecerea timpului am invatat sa inteleg disperarea mamei. De fiecare data cand se uita la mine, tot ce vedea era caricatura copilului sanatos pe care il iubise atat de mult”, a povestit Martin.
