Mituri medicale # 3: Dacă cineva a suferit o comoţie cerebrală n-ar trebui lăsat să doarmă
Ce ai auzit
Oamenii ştiu numai câteva lucruri despre comoţii. În primul rând, îţi joacă luminiţe în faţa ochilor. În al doilea rând, te vei confrunta cu o senzaţie de vomă. Şi, în al treilea rând, pleoapele se blochează, nu mai poţi clipi şi o stare de toropeală de cuprinde. Însă dacă mergi la culcare nu te vei mai trezi.
Realitatea
Comoţiile au loc atunci când creierul suferă o zguduire puternică. Comoţia este cauzată de un traumatism iar simptomele pot apărea imediat sau după câteva săptămâni. Printre primele simptome ale comoţiei pot fi pierderea temporară a stării de conştienţă sau ameţeală. Însă organismul nu încearcă să-ţi joace nici o festă. De fapt, corpul experimentează starea de oboseală/ameţeală pentru a-ţi transmite că, cel mai important organ, creierul, are nevoie de odihnă. Iar odihna este cea mai bună modalitatea de a trata comoţia.
Iar comoţia nu interferează cu abilitatea ta de a dormi şi de a te trezi. Dacă o persoană care a suferit o comoţie încearcă să doarmă însă nu este lăsată de cei din jur, de fapt aceştia nu fac decât să înrăutăţească lucrurile.
Mituri medicale # 4: Cancerul este o singură boală
Ce ai auzit
Dacă vei căuta pe google în engleză mai ales, „cure for cancer”, vei observa o mulţime de linkuri care susţin că s-a descoperit remediul pentru cancer. Cancerul şi SIDA sunt cei mai mari ucigaşi ai acestui secol însă ştiinţa ne promite că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, cele două flagele vor fi eradicate.
Realitatea
Vindecarea cancerului are la bază presupunerea că acesta este o singură boală. Însă, cancerul la plămâni nu este la fel precum cancerul la sâni chiar dacă sunt amândouă sunt localizate în piept, dar faptul că au aceeaşi etichetă, cancer, pare a sugera că sunt de acelaşi fel – ceea ce nu ese cazul. Tocmai de aceea visul potrivit căruia găsirea unui remediu pentru cancer este imposibil.
Termenul de „cancer” se referă la peste 200 de boli complet diferite. La bază există similarităţi în legătură cu modul în care atacă organismul. Şi, cu siguranţă, au mai multe în comun decât atacul de cord sau atacul cerebral. Însă cu cât aflăm mai multe despre cancer, realizăm că sunt boli diferite şi, prin urmare, necesită tratamente diferite. (Sursa: cracked.com)
Citeste continuarea: 1 2
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?