Top 5 teorii ale conspiraţiei - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Top 5 teorii ale conspiraţiei

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Relaxare și wellness » Top 5 teorii ale conspiraţiei

Teoria conspiraţiei este un subiect bun de disecat pentru oricine şi mulţi oameni se bucură atunci când apare un nou subiect. Poţi petrece o mulţime de timp citind despre teorii ale conspiraţiei, întrebându-te în acelaşi timp dacă sunt sau nu adevărate. Mai jos îţi prezentăm un top 5 al celor mai dezbătute teorii ale conspiraţiei.

 

 

Teoria conspiraţiei #1: 9/11 a fost plănuită de către guvernul SUA

Există o mulţime de teorii care susţin că preşedintele George W. Bush şi/sau unii dintre membri administraţiei sale aveau informaţii despre atacurile din 11 septembrie 2001 cu mult înainte ca acestea să aibă loc. Motivul pentru care n-au făcut nimic care să împiedice atacurile teroriste a fost dorinţa de a avea suportul public pentru militarizare, pentru expansiunea statului poliţienesc, dar şi pentru a putea interveni militar în ţări unde ar fi avut de câştigat în cazul ocupaţiei.

 

 

Teoria conspiraţiei #2: Asasinarea lui John F. Kennedy

Asasinarea celui de-al 35-lea preşedinte a SUA, John F. Kennedy, a avut loc vineri, 22 noiembrie 1963 în Dallas, Texas. Kenedy a fost împuşcat mortal în timp ce era în maşina prezidenţială alături de soţia sa, Jacqueline. Investigaţia oficială a durat timp de 10 luni, a fost publicată în 1964 şi a ajuns la concluzia că vinovat pentru asasinarea preşedintelui a fost Lee Harvey Oswald.

Cu toate acestea, o multime de teorii ale conspiraţiei au fost lansate, iar vinovaţi de moartea preşedintelui ar fi fost, printre alţii, Rezerva Federală, CIA, KGB, Mafia, FBI, J. Edgar Hoover, Vice Preşedintele SUA Lyndon B. Johnson, Richard Nixon, Fidel Castro, George H. W. Bush şi lista ar putea continua.

 

 

 Vino acum să vezi oferta noastră specială de produse din care poţi cumpăra copilului tău cadou de 1 iunie aici.

 

 

Teoria conspiraţiei #3: Încălzirea globală este o problema falsă

Sugestia că există o conspiraţie care promovează teoria încălzirii globale a fost sugerată de documentarul The Greenhouse Conspiracy realizat în 1990 de către Channel Four din Marea Britanie şi în care se susţine că oamenii de ştiinţă care au criticat teoria încălzirii globale au rămas fără fonduri. William Gray, un cunoscut cercetător (pionier în prognoza uraganelor) a realizat o listă cu 15 motive care susţin teoria conspiraţie. Lista include nevoia unui inamic puternic după încheierea războiului rece şi dorinţa oamenilor de ştiinţă, a liderilor politici şi a ecologiştilor de a găsi o cauză politică care să le permită să „organizeze, să facă propagandă şi să-şi exercite influenţa politică. Astfel guvernele ne pot conduce şi controla mai bine”.

 

 

Teoria conspiraţiei #4: Prinţesa Diana a fost ucisă din ordinul Familiei Regale

În 1997, Prinţesa Diana şi Dodi Al Fayed (fiul lui Mohamed Fayed, proprietarul Hotelelor Ritz şi  Harrods) au murit într-un accident de maşină în timp ce încercau să scape de paparazzi. Scandalul care înconjura relaţia celor doi (Dodi era musulman în vreme ce Diana era mama viitorului lider al Bisericii Engleze) i-a făcut pe mulţi să speculeze faptul că Diana şi Dodi au fost ucisi pentru a împiedica un viitor scandal în curtea regală.

De altfel, aproximativ un sfert dintre britanici şi majoritatea arabilor cred că a existat un complot pentru asasinarea prinţesei inimilor. Motivaţia acestuia se regăseşte în intenţia de a se căsători cu Dodi, că voia să se convertească la islanism, că era însărcinată. Vinovaţii pentru executarea crimei ar putea fi: Serviciul de Spionaj francez, Familia Regală, presa, MI5 sau MI6, CIA, Mossad, sau IRA.

 

 

Teoria conspiraţiei #5: Lumea este condusă de evrei

Teoria aceasta îşi are originile în volumul The Protocols of the Elders of Zion (Protocoalele bătrânilor din Sion – n.r.) şi conţinea informaţii despre planul evreilor de a cuceri lumea. Textul a fost distribuit în Rusia după revoluţia bolşevică şi a devenit popular la nivel mondial după 1920. Marea depresiune economică şi ridicarea nazismului îşi au originea în The Protocols of the Elders of Zion. Deşi publicaţii prestigioase au anunţat că volumul acesta era doar o făcătură pentru a crea panică şi a alimenta ura antisemită nu puţini sunt aceia care consideră „The Protocols of the Elders of Zion” drept o carte autentică.

 

 

 

Dacă ai senzaţia că din listă lipseşte tocmai teoria conspiraţiei care ţie îţi place cel mai mult sau consideri că acestea nu sunt doar teorii, te invităm să îţi spui părerea.

 

Cuvinte cheie:
Data articol: 24/05/2012