Se anunţă un weekend fierbinte astfel că toţi cei care nu sunt la mare merg să se răcorească la ştrand şi/sau piscină. Există însă şi o altă faţă a medaliei, expunerea îndelungată la soarele arzător poate cauza cancer de piele. Milioane de oameni nu sunt conştienţi de cancerul de piele, spre exemplu cei care petrec mult timp în soare fără să-şi protejeze pielea cu cremă specială sau chiar şi tinerele care frecventează saloanele de bronzat. Nu este de mirare că în fiecare an milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer de piele. Vestea bună este că, cele mai multe tipuri de cancer de piele pot fi prevenite şi tratate cu succes atunci când sunt depistate în stadiu incipient.
Este uşor să te complaci chiar şi atunci când este vorba despre lucruri care îţi pun în pericol sănătatea. Tocmai de aceea este important ca oamenilor să li se atragă atenţia în legătură cu pericolele la care se expun atunci când petrec mult timp în soare fără nici un fel de protecţie. Chiar şi mijloacele de informare în masă ar trebui să ajute pentru a educa populaţia în legătură cu riscurile dezvoltării cancerului de piele şi ce poate face fiecare pentru a-l preveni.
Iar rezultatele unui sondaj de opinie au arătat de ce este nevoie de un efort educaţional în legătură cu cancerul de piele. Iată ce s-a descoperit în urma primirii răspunsurilor:
1. Aproximativ trei sferturi (74%) dintre respondenţi nu ştiau că cea mai întâlnită formă de cancer este cancerul de piele.
2. Numai jumătate dintre participanţi ştiau cum să-şi examineze pielea în vederea descoperirii semnelor de cancer de piele.
3. 39% dintre respondenţi nu erau siguri sau nu ştiau dacă poate fi uşor de tratat cancerul de piele în cazul în care este depistat deveme.
Iată ce poţi face tu şi familia ta pentru a preveni dezvoltarea cancerului de piele:
1. Folosiţi cremă de protecţie solară sau haine cu protecţie UV când ieşiţi. Indiferent că este vorba despre o plimbare pe plajă, în parc sau pe terenul de joacă expunerea la soare creşte riscurile cancerului de piele. Aplicarea pe piele a unei creme cu un coeficient SPF de 30 sau mai mare poate reduce riscul de care am amintit mai devreme.
2. Caută pe corpul partenerului/ei orice semn al cancerului de piele. Partenerul/a poate fi o apărare excelentă împotriva cancerului de piele întrucât poate vedea, ceea ce tu nu poţi observa, spre exemplu o pată apărută pe ceafă sau pe partea inferioară a piciorului. Şi, bineînţeles, au abilitatea de a te convinge să mergi la un dermatolog.
3. Nu merge la saloanele de bronzat artificial întrucât astfel cresc riscurile de a dezvolta melanom. Alege opţiuni mai sigure, de exemplu spray-urile auto-bronzate sau loţiuni de acest fel, însă nu uita de crema de protecţie solară.
Toate aceste acţiuni sunt mai uşor de aplicat decât crezi şi te pot ajuta să-ţi salvezi viaţa.Tu îţi iei măsurile de precauţie?
Credit foto: freedidigalphotos.net.
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua