Cum sa opresti razboiul ranilor in relatii

Cand eram mica, tata imi povestea, cu o veneratie neascunsa, despre povata – incredibil de simpla si profunda – pe care tatal lui, om simplu de la tara, i-a dat-o cand a intrat la Facultatea de Agronomie: “Ai sa lucrezi cu pamantul si cu oamenii. Sa respecti si pe unul, si pe celalalt!”

Am crescut cu acest indemn curgandu-mi prin vine, respectand pamantul, pe cei care il lucreaza, asemenea tatalui meu si respectand sufletul uman. Mai mult, curioasa sa aflu tainele sufletului, am ales profesia de psiholog. Aceasta avea sa ma duca spre intalnirea cu multe suflete umane pe care, cu respectul deprins de mica fata de tot ce e frumos in ele, aveam sa le insotesc pe parcursul si vindecarii lor emotionale si mentale sau, pur si simplu, al dezvoltarii lor personale.

 

 

Durerea naste durere

Si viata avea sa imi arate si o alta fateta a lucrurilor, inasprind oarecum – dar si largind in acelasi timp – viziunea aceasta nobila asupra vietii. Aveam sa aflu ca sufletele umane nu au numai lucruri frumoase in ele. Suferinta si/sau ignoranta le face sa nu respecte sufletele celor din jur, iar uneori chiar sa le atace cu o ferocitate care anuleaza tot omenescul.

In sprijinul a ceea ce invatasem de la tatal meu, o profesoara de psihoterapie draga mie avea sa ne spuna, la cursurile postuniversitare: “Daca mai marii lumii si-ar trata ranile emotionale, nu ar mai exista razboaie.”

Asa am aflat – din pataniile vietii mele personale si din lectiile vietii profesionale – ca locurile de durere din inima omeneasca devin generatoare de suferinta pentru sine si cei din jur. Sufletul uman are nevoie de iubire, de caldura afectiva manifestata, de incurajare, de sustinere, de incurajare, de incredere, ca si de educatia smereniei in fata dificultatilor oferite de viata pentru a-si atinge potentialul, pentru a se orienta constructiv, creativ.

 

In caz contrar, omul se va orienta pur si simplu, distructiv. Omul ranit raneste la randu-i, cel batut bate, cel criticat devine cel mai aspru judecator pentru sine si ceilalti. Cei parasiti parasesc, cei abuzati abuzeaza. Cei neiubiti urasc, cei neglijati neglijeaza – daca nu pe altii, macar pe ei insisi.

Adesea, cand au conflicte in relatiile lor, oamenii ajung sa isi reduca identitatea, din lipsa de timp sau de stiinta, doar la ranile lor si sa priveasca interactiunile lor cu cei din jur doar prin filtre care spun: “Si acesta imi vrea raul”, “Inca unul care nu ma vede, nu ma apreciaza”, “si acesta cauta sa-mi ia locul ce mi se cuvine” etc.

 

Citeste continuarea: 1 2