5. Suprapoluarea
Intr-o lume din ce in ce mai poluata, suprapoluarea individuala cu tutun, alcool, cafea, ceai chinezesc, bauturi si sucuri artificiale sau cu droguri, alimente produse prin mijloace chimice (ingrasaminte artificiale in exces, hormoni de crestere, insecticide, ierbicide, fungicide etc, dintre care unele foarte nocive), medicamente sintetice, hrana chimizata si manipulata genetic reprezinta cauza a numeroase maladii care au ca efect reducerea mediei de varsta.
6. Indepartarea din ce in ce mai accentuata de natura
Uitand ca noi insine facem parte din ea, a facut ca prin aceasta adevarata declaratie de razboi sa ne facem rau in primul rand noua. Nesocotirea conceptelor de baza ale celor zece porunci sau a altor principii de baza care definesc statutul de OM, indiferent carei religii apartine fiecare dintre noi, nu este altceva decat indepartarea creatiei de Creator. Desigur, nu ne putem intoarce la natura in sensul simplist al notiunii. Nici nu dorim sa ne intoarcem la „epoca de piatra” a dezvoltarii tehnologice, insa, desi traim in ziua de azi sub aspectul civilizatiei, in era atomica si a cuceririi cosmosului, foarte multi dintre noi ne aflam, din pacate, intr-o epoca de piatra a evolutiei spirituale.
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua