Exista o stiinta, onirologia, care studiaza visele. Aceasta disciplina combina elemente de neurologie, psihologie sau chiar literatura, insa nu raspunde la una dintre cele mai importante intrebari: de ce viseaza oamanii. Nu exista inca niciun raspuns clar, insa iata unele dintre cele mai importante ipoteze care incearca sa ofere un punct de pornire pentru gasirea lui.
1. Dorinte ascunse – Sigmund Freud
Unul dintre primii oameni de stiinta care a inceput sa studieze visele a fost parintele psihanalizei, Sigmund Freud. Dupa analiza a viselor a sute de pacienti, Freud a dezvoltat o teorie, care este folosita si astazi: visele reprezinta dorintele suprimate sau inclinatiile ascunse ale oamenilor.
Potrivit lui Freud, in timp ce viseaza, oamenii vad ceea ce doresc sa obtina, la propriu sau la figurat. Spre exemplu, daca cineva viseaza ca mama sa a murit, asta nu inseamna ca in subconstient, aceea persoana doreste sa-si ucida mama, insa, potrivit psihanalistului, exista un conflict intre mama si fiu, iar problema are o solutie simpla, insa mama nu stie despre ea. Prin urmare, moartea mamei in vis este un simbol indirect al rezolvarii acestui conflict.
Prin studierea viselor, fondatorul psihanalizei si-a ajutat pacientii sa scoata la lumina cele mai ascunse frici si dorinte de care acesti oameni nici macar nu erau constienti ca exista ascunse adanc in subconstientul lor.
2. Un efect secundar al activitatii electrice a creierului – Alan Hobson
Teoria lui Freud sugereaza regandirea experientelor personale ale unui om in visele sale. Insa psihiatrul Alan Hobson, autorul unei alte teorii populare care explica aparitia viselor, argumenteaza ca acestea nu au nicio semnificatie subconstienta. Hobson considera ca visele sunt rezultatul intamplator al impulsurilor electrice care au loc in zone ale creierului responsabile cu emotiile, perceptiile si amintirile.
Hobson si-a numit teoria, „Modelul operational-sintetic”, potrivit caruia creierul incearca pur si simplu sa interpreteze semnale intamplatoare ceea ce are ca rezultat generarea unor imagini dinamice, pline sau nu de culoare. „Modelul operational-sintetic” poate, de asemenea, explica de ce unele persoane au tendinta de a crea literatura fictionala, care este nimic altceva decat „vise in miscare”, rezultate din interpretarea semnalelor primite din exterior de catre sistemul limbic al creierului.
Citeste continuarea: 1 2
