In mediul de afaceri sau la job, unii oameni par a fi nascuti pentru succes in timp de altii nu reusesc sa fie persoane puternice orice ar face; sunt la cheremul vicisitudinilor vietii, sunt victime, sunt nefericiti, dau vina pe circumstante sau pe alti oameni mereu si pana la un punct ai jura ca au dreptate. Exista insa explicatii pentru care nu toata lumea face parte din tagma oamenilor puternici. Oamenii puternici devin astfel pentru ca isi traiesc viata – indeosebi cea profesionala – urmand anumite principii si legi scrise sau nescrise, din instinct, intuitie sau cultivandu-si acest mod de a gandi pana cand devine insasi filozofia lor de viata.
Va prezentam cele 48 de legi ale oamenilor puternici, in viziunea autorilor Robert Green si Joost Elffers, o combinatie de elmente ce amintesc atat de “Principele” lui Niccolo Machiavelli, dar si de celebra si totodata clasica “Arta razboiului” a lui Sun-Tzu. Astazi, prima parte, urmand ca maine sa aflati urmatoarele 24 de legi.
Unele legi, prevenim, sunt dure; par de neconceput pentru multi. Conform acestor legi, a fi puternic poate parea a fi lipsit de caracter. Si pana intr-un punct poate fi adevarat. Dar cine a spus ca lumea trebuie sa fie plina numai de oameni puternici? E nevoie si de persoane bune, de treaba, chiar daca nu sunt neaparat puternice. Uneori nu te simti bine in propria piele daca a fi puternic implica a respecta tot ceeace legile puterii spun. Fiecare alege pentru sine ce i se potriveste mai bine.
Legea 1: Nu iti eclipsa niciodata superiorii!
Lasa-i intotdeauna sefului sentimentul confortabil de superioritate. Nu te stradui prea tare sa-ti demonstrezi talentele, in ideea de a-i face tot timpul pe plac. Risti sa-i inspiri teama si insecuritate, intrucat te poate considera un competitor. Fa-ti sefii sa apara mai inteligenti decat sunt si veti atinge culmile puterii.
Legea 2: Nu te increde prea tare in prieteni si invata sa te folosesti de adversari!
Cand sunt macinati de invidie, si cei mai buni prieteni te pot trada. Dupa cum, la fel de bine pot deveni profitori si tiranici. Angajeaza un vechi adversar si iti va fi mai loial decat un prieten, intrucat are multe sa-ti dovedeasca. Ba chiar ar trebui sa-ti fie mai degraba frica de prieteni, decat de dusmani. Iar daca n-ai adversari, ai grija sa-ti faci. Ei te stimuleaza.
Legea 3: Pastreaza-ti intentiile pentru tine!
Nu dezvalui niciodata scopul din spatele actiunilor tale. Neavand nici un indiciu despre tinta ta, oamenii nu-si pot pregati apararea. Daca sunt in ceata si pe o pista gresita, pana cand isi vor da seama care iti sunt intentiile, va fi mult prea tarziu.
Legea 4: Spune intotdeauna mai putin decat trebuie
Cand vrei sa impresionezi pe cineva prin vorbe, cu cat spui mai mult cu atat vei parea mai comun si mai putin stapan pe situatie. Chiar si o banalitate poate fi transformata in ceva original daca e rostita vag, enigmatic, fara finalitate. Oamenii puternici impresioneaza si intimideaza cand vorbesc putin. Cu cat spui mai multe, cu atat ai mai multe sanse sa spui o prostie.
Legea 5: Apara-ti reputatia! Depind prea multe lucruri de ea
Reputatia este piatra de temelie a puterii. Cu ajutorul reputatiei poti intimida si cuceri. Odata distrusa reputatia, devii vulnerabil din toate punctele de vedere. Pazeste-ti reputatia si inabusa orice atac inca din fasa. Totodata, invata sa scapi de adversari, stirbindu-le reputatia. Apoi da-te la o parte si lasa opinia publica sa-si faca treaba.
Legea 6: Atrage atentia cu orice pret!
Totul se judeca dupa aparente. Ceeace nu se vede nu conteaza. Nu te lasa pierdut in multime, pentru ca vei fi ingropat in uitare. Iesi la suprafata. Atrage atentia cu orice pret! Transforma-te intr-un magnet care atrage atentia astfel incat sa pari mai mare, mai colorat, mai misterios decat masele timide si lipsite de stralucire din jurul tau.
Legea 7: Lasa-i pe altii sa munceasca, dar asuma-ti meritele
Foloseste-te de intelepciunea, cunostintele si munca asidua a altora pentru a-ti urmari propria cauza. Nu numai ca un asemenea sprijin te va scuti de risipa de energie si timp, insa iti va da si o aura de zeu al eficientei si rapiditatii. In cele din urma “ajutoarele” vor fi date uitarii. Ghici cine ramane in memorie? Nu face niciodata ceea ce pot face altii pentru tine.
Legea 8: Fa oamenii sa vina la tine, momeste-i daca e nevoie!
Cand fortezi un om sa actioneze, tu detii controlul. Este intodeauna mai bine sa faci un adversar sa vina la tine, pentru ca astfel isi va abandona propriile planuri. Ademeneste-l cu castiguri fabuloase, apoi ataca. Atuurile sunt la tine.
Legea 9: Castiga prin fapte, nu prin dispute!
Orice triumf obtinut prin dispute nu este deloc o victorie. In realitate vei starni resentimente care vor dura mai mult. Vei arata mult mai multa putere daca-i vei face pe ceilalti sa fie de acord cu tine prin fapte, fara sa spui un cuvant. Demonstreaza, nu te pierde in explicatii.
Legea 10: Evita nefericitii si ghinionistii! Sunt contagiosi
Se poate muri din cauza nefericirii altcuiva – starile emotionale sunt la fel de contagioase ca bolile. Poti simti ca ajuti un om sa scape de la inec, insa nu faci altceva decat sa-ti grabesti propria nenorocire. Uneori, ghinionistii isi atrag propriul nenoroc, insa il pot atrage si catre tine. Asociaza-te in schimb cu persoane fericite si norocoase.
Legea 11: Invata sa-i faci pe oameni dependenti de tine
Pentru a avea independenta trebuie sa fii intotdeauna dorit si indispensabil. Cu cat ai mai multi oameni dependenti de tine, cu atat vei avea mai multa independenta. Fa ca fericirea si prosperitatea oamenilor sa depinda de tine si nu vei mai avea de ce te teme. Totusi, nu-i invata prea multe din ceeace stii pentru ca astfel s-ar putea descurca si singuri.
Legea 12: Dezarmeaza-ti “victima” cu generozitate si sinceritate
O singura miscare sincera si onesta poate masca zeci de miscari necinstite. Gesturi de generozitate si onestitate pot dezarma si cel mai suspicios om. Odata ce onestitatea si generozitatea au strapuns armura, poti manipula dupa placere. Un “Cal troian” este un dar oportun ce va servi aceluiasi scop.
Legea 13: Cand ceri ajutor, apeleaza la interesele oamenilor si nu la mila sau recunostinta lor!
Daca trebuie sa ceri ajutorul unui aliat, nu-i spune niciodata ca “ti-e dator” pentru ca l-ai ajutat candva. Va gasi o cale sa te ignore. Insa, daca-i spui ce este util pentru el daca te ajuta, iti va raspunde cu entuziasm.
Legea 14: Pozeaza ca un prieten, lucreaza ca un spion!
Este esential sa stii cat mai multe despre adversari. Foloseste “spioni” care sa adune informatiile de care ai nevoie. Mai mult, fii tu insuti “spionul”. Foloseste-te de orice prilej de socializare. Pune intrebari indirecte pentru a-i determina pe oameni sa-si dezvaluie intentiile si slabiciunile. Nu exista nici o situatie care sa nu fie oportuna “spionajului”.
Legea 15: Distruge-ti adversarul!
Toti marii conducatori, de la Moise incoace, stiu ca un adversar de temut trebuie inlaturat definitiv. Daca lasi un taciune aprins, oricat de slab ar palpai, la un moment dat ar putea declansa un incendiu. Se pierde mai mult daca se lasa lucrurile pe jumatate. Adversarul se va reface si va cauta sa se razbune.
Legea 16: Fa uz de absenta pentru a spori onoarea si respectul
Prea multa marfa pe piata duce la scaderea pretului. Cu cat esti vazut si auzit mai des, cu atat vei parea mai comun. Daca faci parte dintr-un grup, retrage-te pentru o perioada. Se va vorbi mai mult despre tine. Invata cand trebuie sa te retragi pentru a fi pretuit in lipsa.
Legea 17: Cultiva-ti spiritul de imprevizibil
Oamenii sunt creaturi ale obisnuintei. Daca esti previzibil, ei incep sa simta ca pot detine controlul. Schimba-te, fii imprevizibil. Un comportament aparent inconsecvent sau fara un scop vizibil ii deruteaza si epuizeaza pe ceilalti in incercarea lor de a-si explica miscarile pe care le faci. Dusa la extrem, o astfel de strategie poate intimida si chiar teroriza.
Legea 18: Izolarea e periculoasa, nu construi fortarete!
Lumea este periculoasa si dusmani se gasesc peste tot – toata lumea trebuie sa se apere. Desi o “fortareata” pare a fi cea mai buna solutie, izolarea este si mai periculoasa. Vei pierde informatii periculoase si poti deveni o tinta usoara. Este mult mai bine sa-ti faci aliati. Multimea poate deveni o pavaza mult mai eficace.
Legea 19: Cunoaste-ti colaboratorii, nu jigni persoana nepotrivita
Sunt multe tipuri de oameni si nu trebuie sa presupui ca toata lumea va reactiona la fel. Daca inseli pe cineva sau le dejoci planurile, unii oameni isi vor petrece tot restul vietii cautand sa se razbune. Sunt lupi in piei de oaie. Alege-ti “victimele” cu grija si fii atent sa nu ofensezi persoana nepotrivita.
Legea 20: Nu iti crea obligatii fata de nimeni
Numai cei slabi sar repede in apararea altora. Nu tine partea nimanui decat a ta. Daca-ti pastrezi independenta, ii poti folosi pe unii impotriva celorlalti, facadu-i pe toti sa te urmeze.
Legea 21: Fa pe fraierul ca sa prinzi un fraier – Prefa-te mai prost decat ce-l pe care il urmaresti
Nimanui nu-i place sa se creada mai prost decat restul lumii. Trucul este sa iti faci adversarul sa se simta mai destept decat tine si decat ceilalti. Odata ce este convins de acest lucru nu te va suspecta niciodata de ganduri ascunse.
Legea 22: Foloseste metoda “capitularii”: transforma slabiciunea in putere
Nu lupta pentru glorie cand te simti slab. Alege mai bine capitularea, iti va acorda un ragaz pentru a te reface, in care sa-l iritati pe invingator si in care sa astepti sa i se diminueze puterea. Nu-i da satisfactia sa te invinga, capituleaza primul. Intoarce si celalalt obraz si-l vei infuria. Fa din capitulare o arma a puterii.
Legea 23: Concentreaza-ti puterile
Pastreaza-ti puterile si energia si concentreaza-le pe cea mai importanta valoare a lor. Castigi mai mult dintr-o singura mina exploatata adanc decat sapand la suprafata in mai multe locuri. Este mult mai important sa fii intensiv decat extensiv. Cauta izvoare de putere care sa te intareasca, gaseste-ti un sustinator important, o sursa permanenta, o vaca grasa de la cara sa mulgeti mai mult timp.
Legea 24: Joaca rolul curteanului perfect
Curteanul perfect prospera intr-o lume in care totul se invarte in jurul puterii si a dexteritatii politice. El flateaza, se supune dorintei superiorilor si isi impune puterea supra celorlalti intr-o maniera indirecta si gratioasa. Invata sa aplici legile de la curte si ascensiunea ta nu va cunoaste limite. (Sursa: mindpowernews.com)
Vino aici pentru a afla urmatoarele 24 de legi ale puterii.
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua