Jobul pe care îl avem. Ce înseamnă când ajungem să ne identificăm complet cu ceea ce facem

Cum alegem să ne raportăm la muncă 

Drumul carierei pentru mulți dintre noi reprezintă o sursă de energie pozitivă și de împlinire sau din contră, dezamăgire, frustrări, neîmplinire. Încă de mici copii suntem bombardați cu întrebări care au legătură cu partea profesională și oricât de mult ne dorim să scăpăm de greutatea pe care acestea le pot aduce în sufletul nostru de adulți mai mult sau mai puțin recunoscători și împliniți pentru locul în care am ajuns în carieră, de prea multe ori ne simțim blocați sau nu deținem instrumentele necesare care să ne ajute în acest sens.

Munca poate fi foarte bună pentru oameni. Mentalitatea promovată la locul de muncă ar putea compensa aspecte ale sinelui care nu au fost dezvoltate corespunzător înainte. Într-un birou în care viteza și acuratețea sunt de o importanță crucială, cineva care este ușor împrăștiat ar putea obține o remediere a slăbiciunii sale anterioare. Un mediu în care compromisul pare natural poate fi extrem de educativ pentru persoana care a fost suprainvestită în afirmarea propriilor opinii.

Dar munca ne și poate restrânge caracterele. O persoană care s-a obișnuit să implementeze ideile altora – și poate fi foarte pricepută în asta – poate găsi ca fiind profund inconfortabil să fie întrebată care crede că ar trebui să fie marile obiective ale companiei… Aceasta a ieșit complet din obiceiul de a-și pune astfel de întrebări.

Ajungând să ne identificăm cu propria muncă…

Dacă suntem întrebați cine suntem, ce spunem? CEO. Antreprenor. Artist. Inginer. Consultant. Adesea, ne identificăm pe baza muncii noastre, crezând că titlul muncii noastre este identitatea noastră. Profesor. Avocat. Asistent medical. În articolul The Atlantic „Workism is Making Americans Miserable”, Derek Thompson descrie „Evanghelia muncii” sau ceea ce el numește „workism”. Workismul „este convingerea că munca nu este necesară numai producției economice, ci și piesa centrală a identității și a scopului vieții cuiva; și convingerea că orice politică de promovare a bunăstării umane trebuie să încurajeze întotdeauna mai multă muncă.” Capcana în workism este asocierea identității noastre depline și a valorii de sine cu munca, ocupația sau locul de muncă. Nu suntem munca noastră! Munca noastră este pur și simplu o parte din noi… Dar ne este dificil să separăm ideea de muncă plină de sens de o viață plină de sens.

Dan Lyons de la The Times a scris despre modul în care un concurent de la „Planet of the Apps” de la Apple a spus: „Rareori îmi văd copiii. Acesta este un risc pe care trebuie să ți-l asumi.” Concurentul, la fel ca mulți americani, a fost învățat să creadă că munca semnificativă (chiar și munca fără sens) necesită sacrificiul unor relații semnificative; necesită dedicare 24/7 și angajament neclintit față de munca mai presus de familie, îngrijire de sine sau împlinire personală în afara muncii.

Cu telefoanele mobile lipite de buzunare, suntem mereu conectați și disponibili pentru a răspunde la e-mailuri, apeluri și solicitări de întâlnire legate de muncă, ceea ce face adesea dificil să ne deconectăm de munca noastră. Și pentru cei dintre noi care fac ceea ce ne place, rămânem blocați cu mentalitatea că, pentru că ne place, ar trebui să facem mai mult și mai mult și mai mult până ajungem în punctul în care nu mai avem capacitatea să privim dincolo de ceea ce facem din punct de vedere profesional.

Sunt șanse să ne pierdem simțul de sine și nici măcar să nu ne dăm seama de asta. „Workismul” ne face să credem că suntem ceea ce facem pentru jobul nostru și asta ne determină să adoptăm o mentalitate obsedată de muncă. 

Suprasolicitarea este subproductivă. Mulți dintre noi își poartă etica de lucru ca și cum ar fi o insignă de onoare. Dacă ne trezim mai devreme decât colegii noștri, lucrăm mai multe ore decât colegii noștri și ne asumăm mai multă muncă decât ei, atunci îi depășim pe colegii noștri, nu? În epoca „procesului”, suntem învățați să credem că cu cât muncim mai mult – și mai mult – cu atât avem sau vom avea mai mult succes. Dar despre ceea ce nu vorbim este pragul nostru de productivitate. Toți avem unul. Ca oameni, avem nevoie de somn pentru a fi productivi și, totuși, „a arde lumânarea la ambele capete” a devenit norma. Când suntem suprasolicitați, suntem de fapt mai puțin productivi. Când dormim mai mult, dezvoltăm un echilibru mai sănătos între viața profesională și viața personală, învățăm cum să ne separăm de munca noastră și descoperim că suntem capabili nu doar să ne bucurăm de o muncă mai semnificativă (și productivă), ci și să creăm o viață mai plină de sens.

Citeste continuarea aici.

Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!

Tel: 0722187700
Mail: contact@clinicaaproape.ro
Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape

foto: Depositphotos.com