Acum suntem în putere, tineri, sănătoşi, lucrăm, avem anumite salarii şi cât timp ne putem asigura cele necesare pentru “ziua de maine”, nu ne facem griji pe mai departe. Dar nu o să fie mereu aşa. Fie că ne place sau nu să ne gândim la asta, va veni o etapă când vom fi în vârstă, cu probleme de sănătate şi ne vom descurca mult mai greu. Se numeşte “a fi la pensie”…
Sigur că pentru mulţi este un moment aflat la zeci de ani distanţă, dar haideţi să facem un efort de imaginaţie. Credeţi că atunci când va veni momentul, pe lângă faptul că vom fi bătrâni şi bolnavi, ar fi oare o idee bună să fim şi săraci? Nu de alta, dar spre asta ne îndreptăm…
Mulţi dintre noi ne preocupăm prea puţin de viitor şi riscăm să ne “trezim” mult prea târziu. Mai ales când este vorba despre bani. Dacă începi din timp să înveți regulile banilor (cum se câștigă, cum se administrează, cum se investesc), chiar dacă faci greșeli, ai suficient timp pentru a învăța, astfel încât la bătrânețe să ai ajutorul unor venituri suplimentare.
Dar dacă începi sa fii preocupat de acest subiect când deja te apropii de vârsta a treia, cu câțiva ani înainte de a te pensiona, va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil să îmbunătățești lucrurile. Vei fi obligat să te bazezi doar pe pensia pe care o vei primi. Iar dacă salariul tău a fost unul mediu, atunci pensia pe care o vei avea te va face să trăiești doar la limita subzistenței.
Ce ar fi trebuit să faci pe când erai tânăr? În primul rând să înţelegi cum funcţionează sistemul de pensii din România. Apoi, în funcție de concluziile la care ajungi, să-ți faci un plan pe termen lung ale cărui obiective să fie obținerea unor venituri suplimentare atunci când vei avea cea mai mare nevoie de ele: la pensie.
Iată ce ar trebui să știi despre sistemul de pensii din România. El are trei componente (așa numiții piloni).
Pilonul I: administrat de stat, este obligatoriu şi este bazat pe “solidaritate”.
Aceasta este cea mai mare parte din banii pe care îi plătesc angajații și angajatorii – așa numitul CAS (Contribuții pentru Asigurări Sociale). Primilor li se rețin din salariu pentru CAS 10,5%; în vreme ce ultimii contribuie cu 20,8%. Nu toți acești bani ramân în administrarea statului, o parte din ei merg către pilonul II.
Important este că banii pe care îi plăteşti prin aceste contribuţii (pe care se va baza viitoarea ta pensie de la stat) sunt folosiți pentru a se achita pensiile actualilor pensionari. Ceea ce înseamnă că banii nu sunt practic ai tăi.
Dacă înainte de 1989 erau aproximativ 2,5 angajați care susțineau 1 pensionar, și era avantajos sa fii pensionar, în prezent lucrurile s-au schimbat. În România sunt înregistrate cca. 5,7 milioane de contracte individuale de muncă și sunt cca. 5,2 milioane de pensionari, deci acum raportul este cam 1 angajat la 1 pensionar.
Citeste continuarea pe Ideisibani.ro.
In fiecare luni, miercuri si sambata Sfatulparintilor.ro iti ofera articole de la Ideisibani.ro. A fi prosper este dreptul tau din nastere, iar informatia potrivita te ajuta sa ajungi acolo unde meriti cu adevarat.