Este perioada cea mai frumoasa din an… asta daca nu esti deja un parinte stresat care cauta in toate magazinele si hipermarketurile cu putinta acea jucarie perfecta, eventual ultima strigare la capitolul masinute, papusi, zuzu pets sau alt produs la moda pentru copilul tau. Hai, recunoaste. Toti am fost sau inca suntem acel tip de parinte, care cauta fanatic in toate locurile care vand jucarii sau toate siteurile de internet pentru a gasi acea unica, speciala, dorita si mult ravnita jucarie despre care copilul tau iti tot spune de ceva vreme sau pe care o cere Mosului cu glas fierbinte.
Acest lucru trebuie sa inceteze! Pentru binele tau, al nervilor si linistii tale, dar si pentru binele copilului tau. Fericirea copilului tau nu depinde de prezenta in mainile lui, in timp ce beculetele din brad palpaie lin, a jucariei mult ravnite. Iar aceasta este o lectie de viata pe care multi dintre noi o primesc uneori la modul dur. Specialistii de la Parenting Guru ne invata de bine. Sa ne calmam emotiile, sa fim mai rationali cand vine vorba de adus luna de pe cer chiar aici, in sufragerie, in seara de Ajun si sa fim constienti ca inclusiv sarbatoarea Craciunului este un bun prilej sa facem educatie copilului, formandu-i valori solide de viata.
De ce nu e bine sa fim sclavii capriciilor copiilor in materie de ultima jucarie dorita, desi pe moment ne simtim bine cand infloreste zambetul larg de bucurie pe chipul puiului mult iubit? Iata de ce:
1. nu inseamna ca suntem parinti mai buni pentru ca am reusit sa gasim jucaria – capriciu a copilului, ultimul model de Spiderman sau de papusa – sirena sau de muschetar sau de beniteni ori de bakugani sau de orice se poarta la momentul curent.
2. copilul nu va fi cu adevarat mai fericit numai pentru ca i se indeplineste dorinta. Va fi doar satisfacut pe moment, intelegand ca e puternic si invatand cum sa te manipuleze emotional ca sa obtina ce doreste. Azi o masinuta, maine un telefon mobil mai devreme decat e cazul, peste 5 ani cheile de la masina ta.
3. il inveti foarte rau pe copil, fara sa fii cu adevarat pregatita sa tii pasul cu toate cerintele sale care devin din ce in ce mai rafinate si scumpe pe masura ce anii trec. Si tot tu vei pica rau in ochii lui cand nu vei mai putea face fata cerintelor.
4. chiar si daca iti permiti financiar sa ii indeplinesti toate dorintele, tu singura il cresti cu aceasta perceptie despre viata, ca intotdeauna trebuie sa existe in jur cineva care sa ii transforme toate dorintele in realitate. Chiar crezi ca atunci cand va fi mare va reusi sa aiba in anturajul sau imediat pe cineva dispus sa presteze indeplinirea viselor sale ca sa ii mentina asteptarile cu care l-ai obisnuit tu?
5. daca procedezi asa, tu ii predai singura lectia gresita: a fi fericit = a avea, a poseda ceva mult dorit. Invata-ti copilul ca starea de fericire nu are legatura directa cu a avea ci cu a fi. Multumirea personala si sufleteasca nu trebuie sa depinda de achizitionarea obiectelor dorite in viata. Nu e nici sanatos pentru echilibrul sau, nici realist. Viata e imprevizibila si cu siguranta fiecare traverseaza suisuri si coborasuri, inclusiv la capitolul bani.
6. de multe ori, iti maschezi sentimentul de vinovatie ca nu petreci destul timp cu copilul sau ca ai fost mai dur decat ai fi vrut, facandu-l fericit in momentul cand tine in mana jucaria mult-ceruta. Recunoaste! Macar in sinea ta! Stii bine ca nu aceasta este calea sa iti rezolvi tu angoasele de a fi sau nu un bun parinte.
7. este un mod sigur de a modela cu mana ta un copil capricios care, daca nu i se indeplineste dorinta materiala, considera ca nu este iubit cu adevarat de cei dragi.
8. de multe ori, sfarsesti tu singur prin a fi dezamagit de rapiditatea cu care abandoneaza jucaria abia primita, caci tinta a fost atinsa si nu mai prezinta interes. Si asta contrastand cu eforturile tale, timpul tau pierdut, nervii tai tocati ca sa o gasesti, dupa ce in prealabil te-ai documentat si de unde o poti lua cu un pret mai bun.
9. cu siguranta, indeplinindu-i dorintele materiale, nu il ajuti sa invete valoarea banilor pe masura ce creste, sa inteleaga ca unele jucarii ravnite chiar au preturi mult prea mari si fata de nivelul familiei, dar si in general, ca poate obtine multe alte lucruri folositoare cu acea suma de bani. Cu alte cuvinte, nu il inveti sa fie responsabil financiar.
10. daca cerintele lui sunt rodul influentelor colectivului de la gradinita sau scoala si isi doreste sa aiba la fel cu prietena X sau colegul Y, din nou, indeplinirea lor de catre parinti sau Mos Craciun il invata pe copil o lectie de viata complet gresita.
Probabil ca si tie ti s-a intamplat sa faci ordine in camera copilului si sa vezi o jucarie dupa care ai alergat mult candva, acum abandonata cu indiferenta, in uitare, undeva intr-un colt al camerei sau printre alte jucarii care acum sunt mai la moda, mai in gratiile puiului rasfatat. Iar ce ai simtit nu a fost foarte placut.
Vestea buna? Relaxeaza-te! Nu mai alerga dupa jucaria perfecta. Copilul tau va fi la fel de fericit cu sau fara ea, va creste mai echilibrat si mai pregatit pentru a face fata lumii reale daca nu i se indeplineste orice capriciu. Va invata ca pentru a avea ceva ce iti doresti mult de tot, chiar trebuie sa si faci ceva eforturi, nu doar sa stii cum sa ceri convingator lui mami sau tati.
Cadoul de Craciun al copilului tau va fi valoarea care-l va calauzi in viata si pe pe care tu poti sa i-o daruiesti chiar acum. Tentatia e mare, iar decizia iti apartine.