Iată mai jos 25 de sfaturi ale lui Robert Kiyosaki pentru a deveni un om de succes, care îţi pot schimba viaţa:
1. Dimensiunea succesului tău este măsurată de puterea dorinței tale, de mărimea visului tău și de felul cum gestionezi dezamăgirile pe drumul către succes.
2. Calificările academice sunt importante și la fel este și educația financiară. Sunt amandouă importante, dar școala uită de una dintre ele.
3. Vestea bună este că n-ai nevoie de prea mulţi bani ca să schimbi felul în care gândeşti. De fapt, poţi s-o faci chiar gratis. Vestea proastă e că, uneori, e foarte greu să schimbi gândurile acelea din străfunduri pe care ţi le-au vârât în cap generaţii după generaţii sau pe care le-ai învăţat de la prieteni, de la colegii de muncă sau de la şcoală. Şi totuşi, se poate.
4. Este mai important să-ţi creşti veniturile decât să-ţi scazi cheltuielile. Este mai important să creşti spiritual decât să renunţi la visele tale.
5. Trebuie să ai vise mari, să gândești pe termen lung, să câștigi în fiecare zi câte puțin și să faci mici pași înainte. Aceasta este cheia succesului pe termen lung.
Citeste continuarea pe IDEISIBANI.RO.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?