Dupa ce am luat loc, a trebuit sa citesc meniul pentru amandoi. Mama vedea doar vagi contururi si umbre. Pe la jumatatea listei de antreuri, mi-am ridicat privirea. Mama sedea in fata mea, uitandu-se la mine. Un zambet melancolic ii mijea pe buze.
“Eu iti citeam tie meniul cand erai mic…” zise ea.
Mi-am dat seama imediat ce vroia sa spuna. De la cea care ne purtase de grija la cea careia i se purta de grija, de la cel caruia i se purtase de grija la cel care purta de grijal relatia noastra descrisese un cerc complet.
“Atunci, a venit vremea sa te relaxezi si sa ma lasi sa ma revansez” am zis.
Am purtat o discutie interesanta la masa. Nimic care sa rastoarne lumea, doar rememorari ale propriilor noastre vieti. Am stat de vorba atat de mult incat am pierdut filmul.
“O sa mai ies cu tine, doar daca ma lasi sa platesc eu masa data viitoare”, imi spuse mama cand a coborat din masina in fata casei. Am fost de acord, de dragul ei.
“Cum a fost intalnirea?” a vrut sa stie sotia mea cand am ajuns seara aceea acasa.
“Placuta… chiar mai placuta decat mi-am imaginat” am raspuns.
A zambit semnificativ: “Ti-am spus eu”.
