Fiecare clipă a existenţei noastre poate fi privită ca o lecţie de viaţă. Sunt oameni, momente care pot părea insignifianţi, dar care, de fapt, pot întoarce întreaga noastră viaţă la 180 de grade.

Iată 5 poveşti cu tâlc, 5 lecţii de viaţă care ne arată încă o dată cât de importanţi sunt oamenii de lângă noi, fie că-i cunoaştem sau nu.

 

 

Lecţia 1: Cunoaşte-o pe cea care face curăţenie

În timpul celui de-al doilea semestru la facultate, profesorul ne-a dat un test. Fiind un student conştiincios am răspuns corect la toate întrebările. Mai puţin la ultima: „Cum o cheamă pe femeia de serviciu a şcolii?”. Am crezut că e o glumă. O ştiam, înaltă, cu părul negru, 50 de ani, dar să ştiu cum o cheamă?! Mi se părea absurd. Şi, totuşi, unul dintre studenţi a întrebat dacă şi ultima întrebare va conta la notă. Răspunsul profesorului a venit ferm: „Desigur! În carierele voastre veţi întâlni mulţi oameni. Toţi sunt importanţi. Toţi merită atenţia voastră, chiar şi numai dacă le zâmbeşti sau îi saluţi!”.

N-am uitat niciodată aceste vorbe şi primul lucru pe care l-am făcut atunci a fost să aflu cum o chema pe femeia de serviciu: Dorothy!

 

 

Lecţia 2: Dă o mână de ajutor la nevoie

Într-o noapte, la ora 23:30, o femeie de culoare, în vârstă, îndura pe marginea unei autostrăzi din Alabama o furtună cruntă. I se stricase maşina şi avea neapărată nevoie de o mână de ajutor. Trebuia să ajungă urgent undeva, iar repararea maşinii ar fi durat mult prea mult. Aşa că s-a hotărât să facă autostopul.  În anii 60, discriminările rasiale erau încă în floare. Cu toate acestea, un tânăr alb a oprit maşina şi a dus femeia într-un loc de unde a putut să ia un taxi. Ajunsă la destinaţie, femeia i-a cerut adresa, iar 7 zile mai târziu, la uşa bărbatului a bătut un curier. Îi adusese un televizor mare, color. Coletul avea o notă ataşată: „Mulţumesc că m-ai ajutat pe autostradă. Eram udă leoarcă, iar sufletul îmi era amar. Apoi ai apărut tu. Şi pentru că ai fost acolo am putut să ajung la patul soţului meu, înainte ca el să-şi dea ultima suflare. Dumnezeu să te binecuvinteze! Cu sinceritate, doamna Nat King Cole”.

 

 

Lecţia 3: Ai grijă cum serveşti

Un băiat de zece ani s-a dus la cofetărie să mănânce o îngheţată. „Cât costă un pahar?”, întrebă băiatul. „50 de cenţi!”, a venit răspunsul doamnei care servea. Băiatul şi-a scos tot măruntişul din buzunare şi a început să-l numere. „Şi un cornet?” „30 de cenţi!”, a răspuns femeia iritată, că veniseră şi alţi clienţi şi ea pierdea timpul cu cel mic. Băiatul şi-a numărat din nou monedele şi a spus „Vreau un cornet, vă rog!”. Femeia i-a adus cornetul şi a plecat spre ceilalţi clienţi. Băiatul şi-a mâncat îngheţata, a lăsat plata şi a plecat. Femeia s-a dus la masă şi a început să plângă. Băiatul lăsase pe masă 50 de cenţi. Îşi luase o îngheţată mai ieftină, pentru a-i ajunge şi de bacşiş.

 

 

Lecţia 4: Obstacolele din calea ta

În vremuri antice, un rege a pus în mijlocul drumului principal din regat un bloc de piatră. Apoi s-a ascuns şi i-a urmărit pe toţi supuşii cum reacţionează în faţa bolovanului. Unii au trecut nestingheriţi pe lângă el. Alţii l-au învinuit pe rege că nu are grijă de drumurile statului. Însă nici unul nu s-a gândit să mute blocul de piatră. Într-un final, un ţăran, cu un braţ plin de legume s-a uitat la bolovan, şi-a pus legumele jos şi a început să împingă în margine blocul de piatră. S-a chinuit mult, dar a reuşit. Iar sub bolovan a găsit o pungă cu monede de aur. Înăuntru era un bilet: „Orice obstacol este de fapt o oportunitate pentru a-ţi îmbunătăţi condiţia!”.

 

Lecţia 5: Sacrifică-te când e cazul

Acum mulţi ani, pe vremea când lucram ca voluntar într-un spital am cunoscut o fată, Liz, care suferea de o boală extrem de rară. Singura ei şansă era tranfuzia de sânge de la fratele ei, în vârstă de 5 ani. Băieţelul supravieţuise miraculos acestei boli, pentru că dezvoltase nişte anticorpi care au învins boala. Doctorul i-a explicat situaţia şi l-a întrebat dacă este de acord să-i dea sânge surorii lui. A ezitat puţin, a tras aer în piept şi a spus „DA, dacă asta o va salva, o voi face!”.

Pe măsură ce transfuzia progresa, băietelul aşezat pe un pat alături, se uita la sora lui şi îi zâmbea. Observam cum obrajii fetei căpătau culoare, pe măsură ce frăţiorul ei devenea din ce în ce mai palid. Cu zâmbetul pierit şi cu glasul stins îl întreabă pe doctor “Şi-acum voi începe să mor, nu?”. Micuţul înţelesese greşit. El credea că îi va da surorii lui tot sângele pentru a o salva şi cu toate astea a acceptat să se sacrifice pentru ea.

 

 

 

Credit foto: freedigitalphotos.net