Dumnezeu ne arata dragostea Lui in multe feluri. Si sunt situatii in care nici nu ne dam seama de acest lucru, desi este un adevarat miracol ceea ce se intampla. Iata o poveste care ne face inca o data sa intelegem cat de importanta este iubirea lui Dumnezeu pentru noi.
Era in ajun de Craciun, in 1997. Aveam 29 de ani si imi plangeam de mila. Nu vedeam nimic in jurul meu decat propria mea nefericire. Veneau Sarbatorile, si, ca un facut, aproape toti pe care eu ii stiam eu urmau sa primeasca, raspectiv sa daruiasca inelul de logodna, chiar in ziua Craciunului. Eu eram singura. Ma consider loaiala, dragastoasa, nu eram deloc o iubita egoista. Si cu toate acestea, desi am avut 3 relatii stabile de lunga durata, niciunul dintre iubitii mei nu m-a cerut vreodata in casatorie. Toate relatiile mele s-au sfarsit pur si simplu. Mi-am zis ca asa a fost sa fie. Insa, dupa o vreme am inceput sa ma gandesc ca nu merit un angajament pentru toata viata.
Apoi l-am intalnit pe Paul. Aveam 31 de ani si credeam ca in sfarsit l-am gasit pe El. Paul era o persoana minunata, care ma iubea pentru ceea ce sunt, care ma respecta… Ne intelegeam de minune si imi imaginam cum ma va cere de sotie. Se apropia cel de-al doilea Craciun petrecut impreuna si credeam ca urmeaza sa ma ceara. Era pe 22 decembrie si ne-am aventurat in discutii despre casatorie. Paul mi-a spus sec ca nu se vede insurandu-se cu mine, cel putin deocamdata. “Nu e momentul potrivit”, spunea el. Mi-era mila de mila. Toate prietenele mele fusesera deja cerute in casatorie, se mandreau cu inelele lor de logodna. Iar eu nu aveam nimic. Poate ca nu-mi era scris sa ma marit, ma gandeam.
A doua zi toate activitatile au fost intrerupte. A nins atat de mult incat s-au inchis scoli si diverse alte institutii. Am profitat de ziua libera ca sa reflectez. La sfarsitul zilei mi-am dat seama ca eu nu aveam nevoie de o cerere in casatorie. Eu voiam, de fapt, sa ma simt iubita si apreciata de cineva, atat de iubita si atat de apreciata, incat sa-si petreaca intreaga viata alaturi de mine. Si atunci m-am rugat la Dumnezeu sa-mi trimita si mie pe cineva care sa-mi daruiasca inelul cu diamante, simbolul angajamentului pe viata dupa care tanjeam atat de mult.
Apoi, in Ajunul Craciunului, Paul a venit sa ma ia sa mergem impreuna la petrecerea surorii mele. Eram foarte fericita ca voi petrece Craciunul cu el si totusi, dezamagita, ca nu ma va cere de nevasta in acea seara. Ne-am simtit foarte bine impreuna la sora mea, nepotii mei au fost incantati sa-si descopere cadourile. Cand am plecat era asa de intuneric afara incat zapada era si mai frumoasa, iar cerul sticlos si stralucitor.
Paul a adormit langa mine, iar eu conduceam linistita spre casa. La un moment dat ceva mi-a atras atentia. Copacii de pe marginea drumului erau acoperiti cu gheata si sticleau ca diamantele. Mii si mii de diamante. Si atunci am stiut in inima mea ca Dumnezeu imi raspunde la rugaminti. In acel Ajun de Craciun, Dumnezeu mi-a acoperit copacii cu diamante ca semn sunt suficient de speciala pentru el ca sa-si ia fata de mine un angajament etern. Paul dormea langa mine si in inima mea am stiut este cineva care ma va iubi pe vecie si ca aceasta iubire va fi mai presus decat oricare alta, si ca orice cerere in casatorie nu va fi la fel de profunda ca aceasta declaratie de iubire.
