La finalul slujbei, preotul a venit să strângă banii.
Parcă mă văd pe mine, pe mama, pe surorile mele, cum stăteam mândri în al doilea rând. Mama a pus bancnota de 10 dolari, iar noi, copiii, pe cele de 20. Eram aşa de fericiţi că tot drumul spre casă am cântat. Mama avea şi o supriză pentru noi. Ne cumpărase ouă. Aveam ouă pe lângă cartofii din care mânacam deja de o lună.
Spre seară auzim zgomot de maşină. Era preotul. Mama i-a ieşit în întâmpinare şi după o vreme s-a întors în casă cu un plic. Când am întrebat-o ce s-a întâmplat n-a scos nici un cuvânt. S-a aşezat la masă şi a desfăcut plicul. Înăuntru erau 3 bancnote de 20 de dolari, 1 bancnotă de 10 dolari şi 17 bancnote de 1 dolar. Mama a hotărât să pună banii înapoi în plic.
N-a scos niciunul niciun sunet.
Pur şi simplu ne uitam cu toţii în podea. Noi nu ne-am simţit niciodată săraci. Deşi aveam numai două cuţite în casă, pentru noi era o bucurie să împarţi cuţitele, să le dăm de la unul la altul. E drept, nu aveam multe. Dar eram noi cei mai săraci din biserica noastră? Se pare că da. Din moment ce preotul ne-a adus nouă banii, înseamnă că eram săraci. Mă uitam la hainele noastre şi a început să-mi fie ruşine. Eram cei mai săraci oameni din biserica noastră. Mi-era foarte ruşine. Atât de ruşine că nici n-am vrut să merg la biserică săptămana următoare. Toată lumea ştia că noi suntem cei mai săraci. Mă gândeam şi la şcoală. Eram clasa a IX-a şi cel mai bun din şcoală. Iar şcoala avea 100 de copii. Mă întrebam dacă colegii mei vor afla că sunt sărac. Aşa că am vrut să renunţ şi la şcoală. Dar mama nu a vrut să audă aşa ceva. O saptămână am mers la şcoală şi am venit acasă. N-am vorbit aproape deloc.
Apoi, sâmbătă, mama ne-a întrebat ce să facem cu banii.
Ce fac oamenii săraci când au bani? Nu ştia niciunul dintre noi răspunsul. Nici măcar nu ştiam că suntem săraci. Apoi, duminică, mama a insistat să mergem la biserică. Era aşa de frumos afară, dar noi eram foarte trişti.
În biserică, după slujbă, a vorbit un misionar. Ne-a povestit despre bisericile din Africa şi avea nevoie de 100 de dolari pentru a termina una. Preotul a întrebat: Oare ne putem sacrifica pentru a-i ajuta pe aceşti oameni? Ne-am uitat unul la altul şi am zâmbit pentru prima oară după o săptămână. Mama a scos plicul din geantă şi l-a pus în coş. Când s-au strâns banii, iar preotul i-a numărat ne-a anunţat că s-au strâns puţin peste 100 de dolari. Misionarul a fost încântat. “Aveţi oameni bogaţi în biserica asta atât de mică!”, a spus el. Şi atunci am realizat şi noi. Puţin peste 100 de dolari?! Iar noi dăduserăm 87 de dolari! Misionarul avea dreptate! Noi eram cea mai bogată familie din biserică. Din acea clipă nu m-am mai simţit niciodată sărac. M-am simţit întodeauna bogat pentru că îl am alături pe Dumnezeu.
Această poveste este inspirată din fapte reale şi ne dovedeşte o dată în plus că banii au valoarea pe care le-o dai. Bogăţia nu înseamnă neapărat să ai bani mulţi. Bogăţia înseamnă să te bucuri de ce ai şi să te bucuri când dăruieşti.
Imagine de WikiImages de la Pixabay
Citeste continuarea: 1 2
