Povestea de suflet: Cea mai bogată familie din Biserică

Aveam 14 ani, sora mea cea mică avea 12, iar cea mare 16. Trăiam într-o căsuţă mică împreună cu mama noastră. Tata murise în urmă cu 5 ani, lăsând-o pe mama singură cu 7 copii. Iar noi am învăţat de mici ce trebuie să facem pentru a ne ajuta mama. În 1946 am mai rămas în casă eu şi cu surorile mele. Sora cea mai mare s-a măritat, iar ceilalţi 3 fraţi au plecat să-şi caute norocul în lume.

Intr-o zi, preotul bisericii noastre a anunţat că se face o chetă importantă. Enoriaşii au fost rugaţi să dea fiecare o sumă de bani, iar peste o luna o familie săracă urma să primească banii.

Când am ajuns acasă am început să facem socotelile.

Am cumpărat cartofi să trăim cu ei o lună. Economiseam astfel 20 de dolari pentru a ajuta familia săracă. Apoi ne-am gândit să stingem lumina seara, nu mai ascultam nici la radio. Aşa că am economisit şi din factura la lumină. Sora mea cea mare a făcut menaj la mai multe familii, a spălat rufe, a curăţat grădina. Noi, cei mici, am făcut rame pentru fotografii. Le-am vândut cu 20 de dolari. Acea lună a fost cea mai bună din viaţa noastră. În fiecare zi număram banii să vedem câţi am adunat. Noaptea stăteam pe întuneric şi ne gândeam cu toţii ce bucuroasă va fi familia săracă atunci când va primi banii de la noi. Sunt 80 de enoriaşi în biserica noastră şi dacă ar da fiecare la fel ca noi, ar fi o sumă frumuşică. Mai ales că preotul ne reamintea în fiecare duminică să ajutăm familia săracă.

Cu o zi înainte de ziua chetei, am mers cu sora mea la băcănia şi am schimbat toţi banii.

Am primit 3 bancnote de 20 de dolari şi o bancnotă de 10 dolari. În total 70 de dolari. Eram tare bucuroşi. Nu mai avuseserăm niciodată aşa de mulţi bani. În noaptea aceea am fost aşa de încântaţi că nimeni n-a putut să doarmă. Aveam 70 de dolari cu care să ajutăm o familie săracă. Abia aşteptam dimineaţa să mergem la biserică. Nu conta că nu ne-am luat haine noi. Am preferat să nu cheltuim banii, să ajutăm familia săracă. În duminica chetei ploua cu galeata. Umbrelă nu aveam, surorii mele i se găuriseră pantofii în talpă şi s-a udat şi la picioare. Dar nu conta. Am intrat în biserică mândri. I-am auzit pe ceilalţi copii spunând că avem aceleaşi haine vechi, dar nu i-am băgat în seamă.

Citeste continuarea: 1 2