Teo este o fetiţă de 8 ani, dar pentru vârsta ei ştie destule. În fiecare zi îi aude pe Mami şi pe Tati vorbind despre frăţiorul ei, Andrei. Tot ce ştie despre el este că e foarte bolnav, iar părinţii ei nu mai au bani pentru tratament. Se vor muta din casa lor pentru că salariul părinţilor nu le permite să aibă şi o casă mare şi bani pentru operaţia care l-ar salva pe Andrei. Mami şi Tati au cerut bani cu împrumut, însă nimeni nu i-a ajutat. “Numai un miracol îl mai poate salva de-acum”, a auzit-o Teo pe mama ei spunând deznădăjduită.
Fetiţa a plecat repede în camera ei, a căutat în spatele dulapului şi a luat tot măruntişul. L-a numărat foarte atent, de trei ori chiar. Iar suma strânsă era frumuşică, se gândea fetiţa. A plecat bucuroasă spre farmacie. A intrat şi a aşteptat bucuroasă ca farmacistul să o bage în seamă. Şi a aşteptat, a aşteptat, a aşteptat… Nici o reacţie din partea farmacistului. A început să tropăie uşor pentru a atrage atenţia. Nimic! Şi-a dres glasul… Nimic! Farmacisul era ca de piatră. Pentru că nu mai putea aştepta, fetiţa a luat o moneda şi a bătut în tejghea. În sfârşit, farmacisul a reacţionat.
– Şi ce anume vrei, fetiţo, nu vezi că sunt ocupat. Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de secole, spuse farmacistul iritat fără să aştepte neapărat un raspuns.
– Vreau să vorbesc cu dvs. despre fratele meu. E bolnav, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol, ca să se facă bine, a răspuns Teo, pe un ton la fel de iritat.
– Ce spui tu, fetiţo?!
– Da, îl cheamă Andrei şi are ceva care îi creşte înăuntru, în cap. I-am auzit pe Tati şi cu Mami că numai un miracol îl poate salva şi am venit repede să-l cumpăr. Cât costă un miracol?
– Fugi, de aici, fetiţo! Noi nu vindem miracole?
– Dar am bani să cumpăr, spuse fetiţa întinzând mâna care ţinea strâns bănuţii. Şi dacă nu sunt de ajuns, fac eu rost de alţii. Numai spuneţi-mi cât mă costă.
Fratele farmacistului era un bărbat bine îmbrăcat. Fetiţa nici nu-l bagase în seamă prea mult, de vreme ce ea avea nevoie de ajutorul farmacistului. A ascultat tăcut discuţia dintre cei doi şi apoi a intervenit.
– Stai puţin, fetiţo, despre ce miracol vorbeşti?
– Nu ştiu. Ştiu doar că Mami spune că fratele meu are nevoie de o operaţie. Iar Tati nu are bani pentru această operaţie. Şi vreau să le dau banii mei pentru a cumpăra miracolul.
– Şi câţi bani ai?, a întrebat barbatul.
– Uite, a raspuns ea, întinzând din nou mâna cu cele câteva monede. Şi dacă nu sunt de ajuns, mai fac rost de alţii.
– Ba da, sunt de ajuns, spuse bărbatul luându-i banii din mână. Şi acum, arată-mi unde stai. Vreau să-i cunosc pe părinţii tăi şi pe fratele tău. Să-mi dau seama ce fel de miracol îl poate salva.
Coincidenţă sau nu, fratele farmacistului era un renumit neurochirurg. L-a operat pe Andrei fără bani, iar băiatul s-a făcut bine. Mami şi Tati n-au ştiut niciodată cum de s-a ajuns aici. “Operaţia asta a fost într-adevăr un miracol. Mă întreb cât o fi costat?!”, îi auzea Teo deseori vorbind. Şi zâmbea, pentru că ea ştia exact preţul.
Banii au exact valoarea pe care le-o dai. Iar pentru un miracol nu e nevoie de bani, e nevoie de credinţă.
