Emotionalul de weekend: Cand Alzheimer nu inseamna sfarsitul…

Diagnosticul de dementa senila, adica de Alzheimer, nu inseamna sfarsitul. Iata un lucru pe care ar trebui sa-l stie fiecare familie care se confrunta cu aceasta problema. Va prezentam povestea de suflet scrisa de Marian Talbot, Seful departamentului de cercetari filozofice de la Universitatea din Oxford. Desi a renuntat la scoala la 15 ani, Talbot a revenit si s-a specializat in etica si folosofia mintii umane. 

 

 

Amandoi parintii mei au avut maladia Alzheimer. I-am ingrijit timp de 14 ani. Timp de 5 ani si cu 6 luni inainte sa moara, mama a stat cu mine. Daca tu sau cineva apropiat tie primeste acest diagnostic, esti socat de-a dreptul. Intri intr-un vartej din care cu greu poti iesi. De aceea iti impartasesc aceste lucruri, pentru ca eu am trecut prin ele. Si experienta mea te poate ajuta.

 

Mai intai ar trebui sa stii ca, desi am vazut la parintii mei ce inseamna aceasta boala, nu ma mai tem de acest diagnostic. Alzheimerul iti ia puterile cognitive, insa nu iti afecteaza sentimentele. Inca mai poti fi tu, adevaratul tu din sufletul tau. Surprinzator, dementa te face mai fericit ca niciodata. Mama mea era tot timpul fericita, dar de cand a fost diagnosticata cu Alhzeimer era si mai vesela. Trebuie sa recunosc, nu tot timpul, insa de cele mai multe ori. Se bucura cand vedea masini argintii, bebelusi si pisici. Ultimul Craciun a fost magic. Nu parea deloc o persoana derutata. A cantat colinde, era stralucitoare, ca stelutele care dau magia Craciunului.

 

Ce le pot spune celor care au grija de bolnavii de Alzheimer? Eu sunt incredibil de recunoscatoare pentru faptul ca am putut avea grija de parintii mei cat au fost bolnavi. N-a fost usor, desigur, sa o am pe mama cu mine, cateodata credeam ca o sa innebunesc. Dar au fost si momente frumoase, emotionante, care iti fac inima sa vibreze. Momente pe care sa le pretuiesti o viata intreaga. Faceam baie impreuna cu mama cantand cantecele copilariei mele. Cateodata ma saruta pe frunte si imi spunea ca am un chip de inger, chiar daca nu stia cine sunt pentru ea. Iar eu plangeam, la fel cum plang si acum cand imi amintesc. A murit intr-o pace imensa. Tot ceea ce ar fi trebuit spus, fusese spus. Ce usurare pentru tot restul vietii mele…

 

Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca m-a lasat sa-i ingrijesc. Am invatat atat de multe despre mine si despre viata, lucruri pe care nu as fi avut cum sa le invat din alta parte. Am invatat ca pot fi extrem de rabdatoare si de practica. Am invatat ce inseamna sa fii iubitor si mai putin egoist, sa te dedici total altora. Am cunoscut alti oameni care, ca si mine, aveau grija de cineva drag. Si mi-am amintit ca intr-o lume in care se pune mare pret pe pantofii de firma, pe celebritati si pe pretul caselor, mai exista si oameni care sa-ti aminteasca ce conteaza, de fapt in viata.

 

E adevarat, nu e totul roz. Chiar nu e. Diagnosticul este traumatizant. Te poate zdruncina pana in strafundurile sufletului. Plangi, esti furios si temator pentru ca te simti neputincios in fata acestui adevar. Insa cu timpul, socul se diminueaza. Apoi incepi sa te agiti. Sunt multe lucruri de facut. Nu uita sa faci multe poze de familie. Generatiile ce vor veni vor fi recunoscatoare pentru aceste fotografii.

 

Daca tu esti cel care primeste diagnosticul, nu uita ca pierderea memoriei nu inseamna pierderea sentimentelor si mai ales, nu inseamna disparitia iubirii. Mama ii spunea fratelui meu: “Nu stiu cine esti, dar simt ca te iubesc”.

 

Iar daca te numeri printre cei care au grija de un bolnav de Alzheimer, bucura-te de fiecare clipa a prezentului. Nu da vina pe trecut, nu uri viitorul. Intra in lumea lui si bucura-te alaturi de el, asa cum se bucura el. Eu asa am facut si sunt tare fericita ca am facut asta.

Diagnosticul de dementa poate fi Iadul. Este sfarsitul vietii, asa cum zicem noi. Dar nu este chiar asa. Este sfarsitul vietii asa cum o stiai, dar inca ramane o viata. Nu mai este viata mintii ci doar a sufletului. Da-ti toata silinta pentru ea.

 

 

 Credit foto: freedigitalphotos.net.