Emotional: Trandafirul albastru

Simtindu-si sfarsitul aproape, imparatul dorea sa gaseasca un sot pentru singura sa fiica. Aceasta nu doar ca era cea mai eleganta si culta fata din tara, dar era de departe si cea mai frumoasa. Avea un singur defect: nu vroia nicicum sa se marite.

Dar, cum tatal sau o implora una-ntruna, ea declara ca avea sa-l accepte drept sot pe acela care avea sa ii aduca un trandafir albastru. De indata ce aflara despre aceasta conditie, toti printii si nobilii tineri din imparatie se grabira sa porneasca in cautarea unui trandafir albastru. Zadarnica fu insa stradania lor. Pe rand, multi renuntara. Mai ramasesera pana la urma trei.

Cel dintai era cel mai bogat negustor din imperiu, mai bogat decat insusi imparatul. El se duse la cel mai mare alchimist din imparatie care, cu ajutorul unor solutii magice si tot felul de licori, preschimba un trandafir alb intr-unul albastru. Fara a pierde vreo clipa, negustorul duse trandafirul la palatul imperial. Printesa pali, dar apoi, privind trandafirul, zise:

–         Daca un fluture s-ar aseza pe acest trandafir, ar muri otravit.

Si arunca trandafirul cat colo cu dezgust.

Cel de-al doilea era conducatorul armatelor imperiale. El ceru celui mai indemanatic bijutier din lume sa faca dintr-un safir cel mai frumos trandafir albastru. Cand printesa isi arunca ochii negri ca taciunele asupra trandafirului care stralucea parca invaluit in culorile marii reflectand cerul, zise:

–         Tata, nu vezi ca nu este un trandafir ci doar un safir taiat in forma de floare?

Cel de-al treilea pretendent era fiul celui dintai dregator, un tanar frumos, cult si bun. El ii puse timp de trei luni la lucru pe cei mai buni artisti ai imparatiei pentru a face din cel mai fin portelan un trandafir albastru.

–         Il voi pastra pentru ca este frumos, zise printesa, insa este doar un bibelou.

Astfel, si cel de-al treilea pretendent fu respins.

Intr-o frumoasa seara de vara, printesa admira de la fereastra apusul de soare, cand auzi pe cineva cantand. Era un tanar poet care trecea pe acolo din intamplare. Privirile acestuia se intalnira cu ale printesei. Ramasera amandoi o vreme in tacere. Apoi, tanarul poet grai bland:

–         As vrea sa ma casatoresc cu tine.

–         Vai mie! Raspunse printesa. Eu sunt fiica imparatului si am fagaduit sa ma casatoresc doar cu acela care imi va aduce un trandafir albastru. Pana acum nimeni nu a reusit aceasta.

–         Am sa gasesc eu un astfel de trandafir, a zis poetul.

In dimineata urmatoare, poetul culese un trandafir alb si il aduse imparatului. Acesta i-l infatisa fiicei sale razand. Printesa lua trandafirul si spuse fara cea mai mica ezitare:

–         Iata in sfarsit un trandafir albastru!

Imparatului ii trebui ceva vreme sa se dezmeticeasca. Dregatorii si curtenii incepura a murmura:

–         Trandafirul acesta nu este albastru…

Printesa insa le raspunse:

–         Nu vedeti voi bine. Acest trandafir este albastru, v-o spun eu. Priviti-l mai bine si veti vedea ca este de un albastru cum nu s-a mai pomenit!

Intreaga curte tacu. Printesa se casatori cu poetul si fura fericiti pana la adanci batraneti.

 

Vedem bine numai cu inima. Ar trebui sa ne incredem mai mult in ea.