Astfel trecura ani si ani.
Intr-o seara de iarna, de Craciun, in timp ce istorisea o minunata poveste pe cand soarele apunea nepasator, simti ca il trage cineva de maneca. Deschise ochii si vazu un baietandru. Acesta se stramba zeflemitor spre el:
“Nu vezi ca nu te asculta nimeni, ca nu te-a ascultat nimeni niciodata si ca nimeni nu te va asculta vreodata? De ce, saracie, te incapatanezi sa ii pierzi asa timpul?”
“imi iubesc semenii”, raspunse povestitorul. “De aceea m-am gandit sa ii fac fericiti.”
Baiatul rase: “Biet nebun, si au devenit astfel mai fericiti?”.
“Nu stiu”, raspunse povestitorul dand din cap.
“Si atunci de ce te incapatanezi?” intreba baiatul cuprins dintr-o data de mila.
“Voi continua sa povestesc si voi povesti pana la moarte. O data o faceam pentru a schimba lumea…”
Tacu si chipul sau se lumina. Apoi spuse:
“Acum povestesc pentru ca lumea sa nu ma schimbe pe mine.”
Povesti de Craciun pentru copii: Spiridusii si cizmarul, de fratii Grimm
Concluzia acestei intamplari adevarate este similara cu ce a scris o fetita de 7 ani la lectia de religie:
“Dumnezeu se afla in inima noastra pentru a ne spune ca trebuie sa fim mai buni.”
Iar profesoara de religie o intreba: “Si daca nu il ascultam?”.
Fetita facu ochii mari si raspunse linistita:
“Ooo, atunci El ne-o repeta.”
De aceea, cu incapatanare, orice am face, Dumnezeu continua sa ne spuna povestea Sa.
foto: Depositphotos.com
Citeste continuarea: 1 2
