Poveştile izvorâte din credinţa în Dumnezeu au darul de a emoţiona orice suflet sensibil şi credincios, cu atât mai mult cu cât ele sunt şi adevărate şi se întâmplă celor apropiaţi nouă. Vă prezentăm cu mult drag o destăinuire specială a unei prietene şi membre a comunităţii Sfatulparintilor.ro. Experienţa pe care ea a trăit-o poate fi o lecţie de viaţă pentru noi toţi…
Ne punem mereu întrebările “Există Dumnezeu?”, “Oare cum ne ajută Dumnezeu?”, asta până când începem să avem o legătură specială cu EL şi să ne simţim ocrotiţi.
Acum pot spune din tot sufletul că există şi chiar îi sfătuiesc şi pe alţii să se roage, că Dumnezeu ne este alături de când îl strigăm să ne dea ajutorul.
Aveam 32 ani şi nici o speranţă că voi putea să îmi întemeiez o familie.
De câteva ori mi s-a spus că nimeni nu vrea să se lege la cap cu o tipă frumoasă şi deşteaptă.
Apropiaţii îmi spuneau că sunt prea pretenţioasă şi încă nu s-a născut cel care să mă mulţumească.
În adâncul sufletului meu, eu ştiam că nu este aşa, dar nu îmi placeă să dau explicaţii pentru ce trăiesc până într-o zi cţnd i-am spus cuiva: ”s-a născut dar este aşa de bine ascuns încât trebuie să îl caut”.
Apoi, la câteva zile mă întâlnesc cu prietena mea din liceu (care avea 2 fete mari, clasa a 7-a şi a 4-a) şi ea m-a sfătuit să mă rog pentru că Dumnezeu mă va ajuta.
I-am povestit cât de rău îmi pare că nu am putut să fac un copil, pentru că iubesc foarte mult copiii. Când ne-am despărţit mi-a zis să încep să mă rog, că şi ea se va ruga pentru mine cu 3 prietene de-ale ei şi că mai este timp să fac un copil.
Atunci am crezut că doar mă încurajează, aşa cum şi eu făceam cu alte persoane când le vedea supărate.
La 2 zile de la întâlnire (uitasem toată discuţia) eram în staţia de autobuz şi era o troiţă ridicată într-o grădiniţă peste drum fiind o biserică.
Mi-am aruncat privirea şi m-am trezit rugându-mă: Doamne, ajuta-mă … Dar pauză, nu stiam ce să cer. Aveam un serviciu, aveam unde să stau, cu banii mă încadram în cât aveam, viaţa… O, aici trebuie cerut ceva, dar ce? Şi-am zis: Doamne, tu ştii ce am nevoie. Dă-mi şi am să accept…
Azi aşa, mâine aşa şi m-am trezit după o săptămână că am cerut să mă ajute să îmi fac o familie, iar după alte săptămâni să avem şi un copil.
Surpriză! După 3 luni am întâlnit pe cineva şi a fost primă dată după foarte mulţi ani când am zis că mi-ar plăcea să fim împreună. Distanţa dintre oraşele în care locuiam era destul de mare şi am zis că nu este posibilă o relaţie. Am continuat în fiecare zi în care mergeam în staţia de autobuz să mă rog la troiţă pentru o familie fericită şi un copil.
La 3 luni de la întâlnire, m-a cerut în căsătorie, iar după alte 4 luni făceam nunta.
Toţi prietenii noştri considerau că ne grăbim şi poate greşim, dar noi am ştiut că doar Dumnezeu a făcut posibilă întâlnirea noastră.
Am fost binecuvantaţi cu copilul mult dorit şi suntem o famile fericită, aşa cum am cerut cândva.
Voi ce minuni aţi trăit ca urmare a credinţei voastre?
