Daca femeia aceasta nu paraliza peste noapte, nu ajungea la iubirea vietii! O poveste reala de piele de gaina!

Uneori, viata ne joaca feste. Si cand credem ca un eveniment rau ne poate ruina existenta, realizam ca, de fapt, tot raul este spre bine. Va prezentam mai jos povestea incredibila a unei femei, Yasmin Sheikh (38 de ani), care a paralizat intr-o noapte pentru ca mai apoi sa-si gaseasca sufletul pereche.

Iata cum a trait ea toate aceste evenimente.

 

 

Aveam 29 de ani si viata mi se parea minunata. Eram avocat, ieseam mereu cu prietenii si ma simteam tare bine in pielea mea. Aveam un stil de viata sanatos, faceam sport, eram atenta la ceea ce mancam, beam cu moderatie si nu ma confruntasem niciodata cu vreo problema de sanatate.

Era martie 2008 si tocmai petrecusem un weekend alaturi de prietenii mei. A doua zi  m-am trezit cu o durere puternica la spatele inferior, insa apoi aceasta a disparut asa ca am putut merge la sala. M-am dus sa iau cina cu parintii, insa durerea s-a intors si de aceasta data a fost groaznica.

Mama mi-a dat o sticla cu apa calda si apoi durerea a slabit in intensitate din nou. Apoi, m-a dus acasa si m-am bagat in pat. Din fericire aveam telefonul langa mine. In timpul noptii am simtit nevoia sa merg la toaleta insa nu am putut face nimic. Acum stiu ca vezica mea urinara paralizase.

M-am dus la baie de trei sau patru ori in aceea noapte, fara sa fac nimic, insa picioarele imi erau din ce in ce mai slabite. Am cazut si am inceput sa ma simt rau. La 7 dimineata nu m-am mai putut da jos din pat. Imi simteam putin piciorul strang, insa dreptul nu-l puteam misca deloc. Am intrat in panica. Mi-am sunat cea mai buna prietena si i-am spus: „Nu-mi poti misca picioarele”.

Ea este o persoana foarte calma, tocmai de aceea panica din vocea ei m-a facut sa gandesc, „La naiba, e grav.”. Mi-a spus: „M-ai speriat” si apoi mi s-a facut si mie frica. Parintii mei a chemat o ambulanta. Imi aduc aminte faptul ca paramedicii m-au carat pe o targa si apoi am ajuns la spital. Apoi imi amintesc totul ca prin ceata.

Am facut o multime de analize si nu s-a descoperit nimic. Nu aveam nimic rupt, nu cazusem insa doctorii mi-au spus ca asta este rau intrucat nu vedeau cum ma puteau ajuta. Dupa o saptamana mi-au cedat plamanii si m-am ales si cu o pneumonie. Apoi, timp de 7 zile am respirat prin intermediul aparatelor. Am fost supusa la tot felul de teste si nici macar doctorii nu se puteau pune de acord cu ce mi se intamplase: unul sustinea ca am suferit un accident la coloana, iar o astfel de intamplare este atat  rara incat ar putea fi vorba de ghinion. Altul credea ca ma confrunt cu o mielita transversa, o inflamatie a maduvei spinarii care, de obicei, apare dupa o alta boala. Este adevarat ca fusesem racita si tusisem in urma cu ceva timp insa nu as fi crezut ca asta duce la paralizie.

Nu stiu nici acum de ce m-am confruntat cu asa ceva insa din acea zi n-am mai mers niciodata. Pot insa simti presiunea. Daca inchid ochii si cineva imi atinge genunchii simt si chiar imi pot misca cateva degete. Insa nu simt caldul sau recele si nici razele calde ale soarelui.

Am ramas in spital trei luni timp in care a trebui sa invat cum sa folosesc sacunul cu rotile. Daca cineva mi-ar fi spus, „Nu vei mai merge niciodata” m-ar fi durut din cale afara. Insa nimeni nu mi-a zis-o. Insa odata cu trecerea timpului fara sa se inregistreze nicio imbunatatire realizezi si tu crudul adevar.

Nu faceam niciun progres si eram ingrijorata in legatura cu viitorul meu. Era greu sa imi imaginez o viata asa, eu nu cunosteam pe nimeni care sa aiba nevoie de scaun cu rotile.

Citeste continuarea: 1 2