Vrem sa recunoastem sa nu, toti mai dam cu bata-n balta Unii dintre noi nici nu realizeaza, altii o fac special, din rautate, iar cei mai multi intra in pamant cand isi dau seama ce s-a inteles din ce au spus si incearca sa evite persoana respectiva tot restul vietii. Ca sa nu (mai) ajungi in astfel de situatii, iata cele mai comune 18 lucruri pe care sa NU le spui niciodata in conversatie si sfatul expertilor Real Simple in legatura cu ce ar trebui sa spui in diverse situatii ca sa scapi cu fata curata.
Ce sa NU spui despre aspectul cuiva
Nu spune: “Arati obosita.”
De ce: Sugerezi ca arata rau.
Spune: “Esti ok?”. “E totul in regula?”. Deseori ne scapa comentariul cu oboseala cand nise pare ca interlocutorul nu se simte prea bine, nu e in apele sale. Asa ca mai bine intrebi direct.
Nu spune: “Vai, cat de mult ai slabit!!!”
De ce: O persoana care a slabit recent ar putea lua reactia ta drept un semn ca inainte nici nu te puteai uita la ea de dizgratios ce arata.
Spune: “Arati minunat!” si opreste-te. Daca esti curioasa cum a facut de a slabit atat de mult, adauga: “Care ti-e secretul?”.
Nu spune: “Arati bine pentru varsta ta”.
De ce: Orice apreciere care se termina cu pentru varsta ta e nepoliticoasa. De fapt spui “Arati minunat fata de celelalte babe. E incredibil ca inca mai ai toti dintii si nu ti-ai pus placa”.
Spune: “Arati grozav!”
Daca vrei sa afli cele 45 de cuvinte pe care sa Nu le spui niciodata copilului tau, clic aici.
Nu spune: “N-as putea purta niciodata asa ceva”.
De ce: Se poate intelege ca o critici (“N-as putea purta niciodata ceva atat de oribil”).
Spune: “Iti sta foarte bine in colanti”. Daca totusi iti scapa porumbelul, drege repede busuiocul: “N-as putea purta niciodata asa ceva… pentru ca n-am picioare lungi ca tine”.
Ce sa NU spui la serviciu
Nu spune: “Asta nu face parte din indatoririle mele”.
De ce: Daca seful tau iti cere sa faci ceva, face parte din indatoririle tale.
Spune: “Nu sunt sigura ca treaba asta e prioritara in acest moment”. Apoi discuta cu seful tau despre atributiile tale.
Nu spune: “Poate spun prostii, dar…” sau “S-ar putea sa ma insel, dar..”
De ce: Nu-ti submina niciodata propriile idei prefatandu-ti remarcile cu limbaj ambiguu.
Spune: Exact ce vrei sa spui. Iti intaresti credibilitatea daca iti prezinti ideile cu incredere in tine.
Nu spune: “N-am timp sa vorbesc cu tine”.
De ce: E o mitocanie, indiferent ca o spui persoanei in fata sau la telefon.
Spune: Tocmai am de terminat ceva. Pot sa vin eu la tine cand termin?”. Explica politicos de ce nu poti vorbi acum si propune un moment cand sa puteti sta de vorba. Pune telefonul pe silent pana cand termini ce i de facut si poti sa iti concentrezi toata atentia asupra interlocutorului.
Ce sa NU spui in timpul unui interviu pentru o slujba
Nu spune: “Seful meu e un cretin” cand esti intrebata de ce vrei sa pleci de la actualul job.
De ce: Denota lipsa de profesionalism. Cel care te intervieveaza s-ar putea sa se intrebe cat o sa-ti ia pana ajungi sa il vorbesti pe el de rau. In plus, nu poti sa stii daca el si actualul tau sef nu sunt prieteni sau rude.
Spune: “Sunt pregatita pentru o noua provocare” sau o alta remarca la fel de pozitiva.
Nu spune: “Credeti ca m-as integra aici?”
De ce: Tu esti cel intervievat, nu cel care intervieveaza.
Spune: “Ce va place cel mai mult in aceasta companie?”. Sigur ca e bine sa pui intrebari, dar pregateste unele care sa arate interesul tau sincer pentru compania cu pricina.
Nu spune: “Care e programul de lucru?” sau “Cate zile de vacanta pot sa-mi iau o data?”.
De ce: Vrei sa lasi impresia cuiva care e concentrat asupra muncii, a rezolvarii problemelor.
Spune: “Cum arata o zi obisnuita de lucru aici?”. Apoi, daca chiar ai trecut prin toate probelle si ai raspuns al toate intrebarile, iar subiectul vacantelor tot n-a fost abordat, spune “Puteti sa-mi spuneti ceva despre pachetul de compensari si beneficii?”.
Citeste continuarea: 1 2
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025