Pielea își pierde elasticitatea, iar primele riduri și-au făcut apariția pe fața ta? Mai întâi apar ridurile frunții, apoi cele de la ochi, iar odată cu trecerea timpului se conturează două cute care pornesc de la nas până la colțurile gurii.
Le vezi în fiecare dimineață când te trezești și nu mai știi ce produse să folosești pentru a le reduce sau acoperi. Înainte de a cheltui o avere pe cele mai scumpe creme, află de ce apar și câte din obiceiurile de mai jos sunt și în lista ta.
Fumatul
Este un obicei dăunător pielii și duce la apariția prematură a ridurilor. Se pare chiar că este principalul factor care cauzează riduri în jurul gurii, chiar și la persoanele mai tinere.
Stilul de viață nesănătos
Consumul excesiv de băuturi alcoolice și cafea, excesele de orice fel, nopțile pierdute, insomniile, nerespectarea orelor pentru odihnă, toate acestea duc la formarea cearcănelor și, mai apoi, la apariția ridurilor pe pleoape și a celor din jurul ochilor.
Citeste continuarea pe libertateapentrufemei.ro
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!