Fie că am fost la mare, în destinații exotice sau la munte, părul nostru a avut de suferit în vacanță. În timp ce noi ne relaxam pe șezlong, părul a fost stresat de agenții naturali. Dacă am uitat și produsele noastre preferate acasă și am fost nevoiți să ne îngrijim părul cu ce am avut la îndemână, odată ce ne-am întors acasă ar fi bine să intervenim imediat și să redăm sănătatea și strălucirea podoabei noastre capilare.
Diana Baicu, specialist în industria profesională de frumusețe, ne spune ce pași trebuie să urmăm pentru a repara părul deteriorat în vacanță.
”Îngrijirea părului după vacanţă implică câteva etape esențiale:
– detoxifierea părului și înlăturarea oricăror depuneri de la nivelul scalpului sau al firului de păr.
– refacerea nivelului de hidratare și menținerea hidratării la nivelul părului
– reducerea sau stoparea ruperii părului și refacerea elasticității și a strălucirii acestuia.
Ideal ar fi să mergem la salon pentru o îngrijire profesională și să facem un tratament de regenerare a părului și scălpului.
Produsele pe care este indicat să le folosim trebuie să conțină proteine de mătase, vitaminele C și E , biopeptide și antioxidanti derivați naturali, precum și extracte de plante”, spune Diana Baicu.
3 pași pentru repararea părului după vacanță
Pasul 1. ”Curățăm foarte bine firul de păr și scalpul
Folosim un șampon detoxifiant, ce reprezintă un peeling pentru păr și scalp pentru a înlătura toate depunerile de metale grele, sare, etc. Peeling-ul pentru păr nu este abraziv, așa cum este cel pentru ten sau corp. Este pur și simplu un șampon care conține alfahidroxiacizi, extracte de plante care curăță în profunzime. Ar trebui să folosim un astfel de șampon neapărat acum, după ce ne-am întors din vacanță, la schimbarea de sezon. Periodic el trebuie folosit și în mod normal pentru că altfel tratamentele pe care le aplicăm nu vor acționa așa cum ne dorim. Facem acest peeling o dată pe săptămână acum, iar în restul anului cam de două ori pe lună.
Reteta minune: Cum sa-ti prepari in casa balsam pentru cresterea parului
Pasul 2.Restaurăm nivelul optim de hidratare a părului
Folosim cu produse pe bază de proteină din mătase și mătase hidrolizată. Ca să menținem hidratarea în interiorul firului de păr, folosim produse leave-in care reglează pH-ul părului. Ele conțin mătase hidrolizată, vitamina C, vitamina E, biopeptide mimetice și aminoacizi.
Pasul 3. Stoparea ruperii parului
”Nu în ultimul rând, trebuie să stopăm ruperea părului folosind multe măști onctuoase care nu îngrașă părul. Alegem aceste măști în funcție de tipul de păr și le aplicăm doar pe lungime, nu la rădăcină.
Dacă părul este deshidratat și deteriorat după vară, nu uitați să folosiți și uleiuri. Le puteți folosi ca atare, dar le puteți și combina cu șamponul, cu masca de păr.
Aș recomanda să ne vopsim acum părul dacă nu am făcut asta înainte de a pleca în vacanță. Sau, dacă l-am vopsit, putem folosi măști care împrospătează culoarea.
Ulei de cocos pentru par. Cum sa folosesti uleiul de cocos impotriva firelor albe, a varfurilor despicate sau a matretii
Recomand tuturor, femei sau bărbați, ca la întoarcerea din vacanță să facă un tratament intensiv de reparare a părului și a scalpului. Să apeleze la un stilist, la un salon, sau dacă vor să facă acasă acest lucru, o pot face cu ajutorul produselor pe bază de biopeptide mimetice care repară și protejează părul”, încheie Diana Baicu.
sursa: Depositphotos.com
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua