Ne place sau nu să recunoaştem, cu toţii ne-am dori să întârziem cât mai mult semnele pe care le lasă trecerea timpului pe faţa şi corpul nostru. Iar tinereţea fără bătrâneţe nu e un deziderat de ieri, de azi. De când se ştiu oamenii visează să sfideze natura şi să-şi păstreze cât mai mult puterile, energia şi tinereţea. Unii aleg să dea şanse sportului şi aliementaţiei sănătoase, în timp ce alţii apelează la bisturiele chirurgilor esteticieni. Unii fac, într-adevăr, minuni. Alţii însă creează parcă alţi oameni. Nu e de mirare că sunt lucrurile atât de înverşunate la acest capitol. Am căutat să aflu care sunt cele mai controversate operaţii estetice şi ce anume le aduce renumele nu tocmai de dorit.
Iata cele mai controversate operaţii estetice
Nu e o surpriză că remodelarea buzelor este una dintre cele mai accesate intervenţii estetice în întreaga lume, iar asta se vede cu ochiul liber oricând ieşi din casă. Şi aici apare prima dintre controverse pentru că se presupune că această intervenţie este făcută să corecteze nişte defecte. Doar că multe dintre aceste intervenţii par ele însele nişte defecte. În loc de efectul senzual căutat de cele care apelează la această procedură, de prea multe ori rezultatul este cu totul altul.
Şi din cauza unor experimente precum cele de mai sus s-au născut alte controverse şi idei preconcepute. Injectarea cu acid hialuronic – cea mai frecventă metodă folosită pentru remodelarea buzelor – este considerată de mulţi ca o intervenţie destinată exclusiv măririi lor, ceea ce e complet greşit. Această procedură este folosită şi pentru a reface conturul defectuos al buzelor, dar şi pentru a reda forma de odinioară a buzelor deshidratate sau ridate. Medicul care o efectuează – şi da, e musai să apelezi la un medic cu experienţă – injectează o doză foarte mică, tocmai pentru ca efectul să fie de naturaleţe, iar doar dacă e nevoie, suplimentează. Dar asta se întâmplă abia după 7-10 zile, timpul necesar în care se stabilizează substanţa.
Citește restul articolului pe LIFE.ro!
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua