De 9 luni, Oana Turcu Brancu şi Cristian Brancu sunt părinţi. 9 luni de experienţă ca părinţi, la care se adaugă şi cele 9 de sarcină. Ce emoţii au fost atunci, ce emoţii sunt acum, cum era viaţa înainte şi după venirea pe lume a lui Tudor, aflaţi de la doi părinţi în culmea fericirii. Oana Turcu Brancu şi Cristian Brancu, prezentatorii emisiunii Confidenţial de la Antena 2, au acordat în exclusivitate pentru Sfatulparintilor.ro un interviu în care vorbesc deschis despre minunea lor: Tudor.
Care au trecut mai repede, cele 9 luni de sarcină sau cele 9 luni din viaţa copilului?
Oana Turcu Brancu: Pentru mine, viaţa a căpătat cu totul alt ritm de când am aflat că voi deveni mama. M-am schimbat atât de mult, mental vorbind, încât, uneori, mă uit la Tudor, apoi la Cristi şi nu-mi vine să cred că sunt eu, cea din trecut… La început, mi-am făcut tot felul de gânduri despre cele 9 luni de sarcină. Mărturisesc, am privit totul cu foarte multă teamă, pentru că nu-mi place durerea. Şi mă gândesc de o mie de ori înainte să apară şi cea mai mică situaţie dificilă. Aşa sunt eu, prevăzătoare. Dar sarcina a decurs perfect! Niciuna dintre temerile mele nu s-a adeverit! Am făcut emisiuni la Antena 2 până la finalul sezonului, cu o zi înainte să nasc! Apoi, naşterea, la clinica Dobling din Viena, cred că a fost una dintre cele mai frumoase vacanţe din viaţa mea! Totul a trecut atât de uşor şi de frumos! Acum, iată, au mai trecut 9 luni, de când băieţelul e în viaţa noastră. Privesc pozele de acum 9 luni şi nu ştiu când trec zilele… Fiecare zi trece minunat, pentru că “descoperim” lumea. E un copil extraordinar – e foarte atent, perspicace, cu personalitate şi creşte extrem de repede.
Zambeşte toată ziua, spune răspicat “mama” şi e sănătos! Poartă hăinuţe pentru copii de un an! Cred că aceste ultime 9 luni au trecut mai uşor decât cele de sarcina! Atunci, emoţiile parcă au mai “lungit” zilele…
Cum ţi-l imaginezi pe Tudor peste alte 9 luni? Dar peste 9 ani?
Oana Turcu Brancu:În primul rând, peste 9 luni, mă imaginez pe mine şi pe Cristi mult mai slabi şi mai tonici, fizic, pentru că Tudor e “argint viu”. Vom alerga după el peste tot! Mi-l imaginez zburdând prin curte şi prin casă, guraliv ca noi, zâmbitor. O să ne întrebe câte-o chestie de-o să ne lase cu gura căscată… E un băiat viguros fizic, cred că va “redecora” foarte repede casa. Avem multe decoraţiuni interioare, nu prea le văd bine… Peste 9 ani? Doamne, mi se pare o veşnicie până atunci! Dar eu, acum 9 ani, nu ştiam că îl voi cunoaşte pe Cristi şi mă voi îndrăgosti de el ca niciodată, că voi fi măritată, că voi fi mamă, că voi avea o carieră de televiziune, la Confidenţial, care are deja 4 ani! Prin urmare, peste 9 ani, cred, Tudor îşi va arăta tot mai mult caracteristica zodiei Leu. Va fi un băiat cu multă personalitate şi iniţiativă, va fi remarcat mereu, în fel şi chip, la şcoală, simt
că îşi va contura destul de repede drumul şi aptitudinile! O să fie cu adevărat şef în casa!
Stand şi analizând, ce emoţii au fost mai puternice, cele că urmează în scurt timp să deveniţi părinţi, sau cele de acum, când au trecut déjà 9 luni şi mai e puţin până când Tudor împlineste anul?
Cristian Brancu: Eu am visat mereu să fiu tată, deşi nu ştiam cu exactitate ce presupune această imensă responsabilitate şi câtă dragoste imensă şi diferită de oricare alta de pe această lume se naşte ATUNCI, când copilul tău vine pe lume! Am ştiut mereu că dragostea de părinte e una şi cea pentru “aleasa/alesul vieţii” e alta. Şi asa e! Suntem părinţi norocoşi. Uriaşa dedicare a bunicilor şi munca bonei ne-a ajutat să continuăm toate proiectele profesionale, fără pauze. Dar eu simt că, în următoarea perioadă, prefer să stau mai mult cu Tudor! În fiecare zi, băiatul nostru e absolut cuceritor! În orice caz – lacrimi ca acelea pe care le-am avut când s-a născut nu cred că voi mai avea! Emoţia aceea e incomparabilă! Era o nouă lume! Azi, e o emoţie pozitivă, constructivă. Vrem să avem o viaţă minunată în 3 şi pentru asta lucrăm zi de zi.
Timpul trecea mai greu pe vremea când nu eraţi părinţi?
Oana Turcu Brancu: Deloc! Amândoi, am fost oameni extrem de activi de la vârsta de 18 ani, aşa că tot ce am făcut în viaţă a presupus săptămâni pline de muncă, împliniri şi neprevăzut. Timpul trece acum însă mai repede, pentru că trebuie să rezolvăm totul mai iute, ca să fim cu Tudor! Eu am mutat o parte din întâlnirile mele de la showroom cu persoanele care folosesc Ardes, linia mea de cosmetice, pe blogul meu, oanaturcu.ro. Din clipa în care am devenit mamă, am simţit nevoia de a povesti online toate experienţele mele şi miile de reacţii primite de la femei asemeni mie m-au emoţionat. E adevarat însă un lucru: cu Tudor, nu ştim când trece timpul!
Am văzut ca l-aţi adus pe Tudor în platourile de filmare, în emisiunea Confidenţial de la Antena2. I-a plăcut? Cum a reacţionat? Moşteneşte talentul părinţilor pentru televiziune?
Cristian Brancu: Sunt chestii fascinante. Mi se pare incredibil ca un bebeluş, de la primele lui zile de viaţă şi până astăzi, să ştie să se uite imediat către un aparat foto, când e îndreptat către el. Tudor stă la poză! Aşadar, îi plac obiectivele! De câteva ori, Tudor a venit în studiourile Antenei 2 şi a fost neaţteptat de cuminte! Am avut în emisiuni zeci de copii de vedetă care nu au rezistat mult în reflectoare sau cu atâta lume de faţă. Tudor n-are nicio treabă! E un copil sociabil şi pare a se adapta uşor. Aşadar, îi place la televiziune, dar trebuie să mai crească pentru a fi o prezenţă constantă acolo! Naşa lui, Mirela Albu, e o personalitate a televiziunii de aproape 20 de ani. Apropo – acum câteva zile, Oana a fost cu Tudor într-un magazin de copil din mall-ul de la Băneasa. Tudor a văzut o pianină micuţă cu microfon şi a început să bată cu mânuţele în clape, apoi a luat microfonul şi gângurea în el! Secvenţele sunt prinse pe imagine.
Ce planuri de vacanţă aveţi pentru vară?
Oana Turcu Brancu:Va fi prima noastră vacanţă de vară cu Tudor. El e deja un bebeluş cu multe drumuri la activ, pentru că s-a născut la Viena, a fost botezat la Ierusalim şi a făcut vacanţa de iarnă la Barcelona. Vom alege, din motive uşor de înţeles, o destinaţie în care să nu ne fie greu cu el. Soare, plajă, umbră, hotel cu tot ce ne trebuie. Spania, Grecia, Turcia – încă nu ştim unde… Oricum, va fi în august, când e vacanţă la Antena 2.
Sunteţi genul de părinţi care consideră că sunt benefice pentru cuplu câteva zile fără copil, sau genul de părinţi care oriunde ar merge, merg numai în formulă completă?
Oana Turcu Brancu: În principiu, în orice drum în străinătate, Tudor e luat în calcul. Dar vremea de afară, perioada în care băiatul trebuia protejat şi felul nostru de a face surprize ne-a dus, în ultimele 9 luni, în două week-end-uri în străinătate, doar noi doi. Fiecare ne-am făcut cadou câte-o excursie. Cristi a făcut-o când am împlinit 4 ani de relatie. Eu, de ziua lui. Sigur că a fost frumos şi foarte romantic. Noi le vedem ca surprize, nu ca o gură de aer neapărat necesară. Şi au farmecul lor… E doar un semn de iubire neschimbată.
Adriana Văduva
Redactor-şef Sfatulparintilor.ro
Aceste 3 ZODII îți vor oferi întotdeauna o a DOUA SANȘĂ
Luna DECEMBRIE 2024 ne aduce două Luni noi și o Luna plină. În ce energii terminăm anul 2024
Acatistul de multumire – Slava lui Dumnezeu pentru toate