Diana Munteanu: David este mult mai carismatic decat mi-as fi putut eu inchipui

Intr-o viata de om obtinem foarte multe succese, dar cel mai mare dintre toate ramane copilul. Inainte de a veni pe lume ni-l imaginam in fel si chip iar de cele mai multe ori realitatea ne intrece absolut toate plasmuirile. Exact acelasi lucru s-a intamplat si cu Diana Munteanu, prezentatoarea emisiunii Conferinta de presa de la Antena 2 care a marturisit in exclusivitate pentru sfatulparintilor.ro ca si-a dorit foarte mult ca fiul ei, David, in varsta de 2 ani, sa-l mosteneasca pe tatal sau, Claudiu Niculescu, din punct de vedere fizic.

 

 

– Cum ai reactionat cand ai aflat ca esti insarcinata?

Am plans de fericire! Am simtit ca este cu adevarat o binecuvantare si abia asteptam sa-i impartasesc vestea lui Claudiu! Cand i-am spus, m-a luat in brate si a fost atat de bucuros, incat m-a invartit de cateva ori prin casa!

 

– Ti-ar fi placut mai mult o fetita?

Nu am avut preferinte, insa m-am rugat Domnului sa-mi dea un copil sanatos, doar atat. Si mi-a daruit o minune de baiat!

 

– Cum te-ai mentinut in forma pe timpul sarcinii? Ce ai facut pentru a reveni la forma initiala dupa ce ai nascut?

Sincer, n-am facut mare lucru. A,ba da: de fapt, mi-am facut toate poftele si crede-ma ca s-a vazut! Aveam 95 kg cand m-am dus sa nasc, acum am 55…Ce am facut? Dieta, apa multa si sport, alaturi de David. E un copil foarte vioi si activ, necesita multa energie, asa ca stau foarte bine la capitoul conditie fizica, fie ca vreau, fie ca nu.

 

 

"Intre rasfatul meu si nevoile varstei lui, intotdeauna el va prima"

 

 

 

– Cum reusesti sa te imparti intre viata de familie si cariera. Ce faci concret pentru a fi si prezentatoare tv, si femeie, si mama la fel de bine?

Recunosc ca e dificil si obositor, mai ales din cauza navetei pe care o facem intre Cluj (acolo unde lucreaza Claudiu) si Bucuresti, dar nu ma plang. O fac din dragoste pentru familia mea si pentru ca noi sa stam cat mai mult timp impreuna. Stau la Bucuresti pentru perioada filmarilor si atunci cand este posibil si programul mi-o permite, dau o fuga la Cluj. Asta se poate si gratie echipei Antenei2, care a fost si este foarte intelegatoare si care da dovada de maxima eficienta si mai ales profesionalism. In rest, timpul meu apartine exclusiv familiei,  lui David in mod special.

 

– Mai ai timp si pentru tine, sa fii doar cu tine, sa te "rasfeti"?

Sincer, nu prea… Atunci cand vine mama mea si sta cu David, da, merg la coafor, manichiura etc… Dar universul meu si al nostru, in general, ca familie, se invarte in jurul copilului. Intre rasfatul meu si nevoile varstei lui, intotdeauna el va prima.

 

 

– Care a fost cel mai greu moment in timpul exercitarii „meseriei” de mamica? 

Nu stiu daca o etapa anume este mai grea decat o alta etapa. Fiecare moment presupune un anumit grad de dificultate: colicii, primii dinti, primii pasi, alaptarea, diversificarea. Pentru toate ai emotii, pentru toate iti faci probleme si legat de toate te intrebi daca felul in care ai ales sa procedezi este cel mai fericit si potrivit pentru copilul tau. Insa din punctul meu de vedere, poate ca alaptatul a fost etapa cea mai grea, si asta pentru ca aveam de a face cu un mancacios care nu avea rabdare niciodata!

 

 

  

– Fiecare varsta are problemele ei? Acum care este in cazul lui David?

Da, fiecare varsta are micile probleme specifice momentului. Insa in ceea ce-l priveste pe David… Stii cum se spune: nu ca-i copilul meu, dar…  copilul meu e cel mai reusit! Ei, bine, da! Copilul meu e chiar foarte reusit! Vorbeste tot, repeta tot ce aude, canta deja cantecele intregi, ba chiar unele in limba engleza. Asa ca probleme serioase nu avem, din fericire, si nici n-am avut, de cand s-a nascut. Dintisorii ne mai supara din cand in cand dar…e ceva normal si trecator.

 

– Aveti vreun ritual inainte de a merge la culcare? Ii spui povesti fiului tau? 

Cand ne asezam sa facem nani, povestim lucrurile care s-au intamplat in ziua respectiva si ii spun si cate o povestioara, bineinteles. Obligatoriu spunem rugaciunea “Ingerasul meu”, pe care o stie foarte bine, dupa care adoarme linistit.

 

– Ce stie David despre meseria ta? Ce zice cand te vede la televizor? 

Spune ca mami lucreaza la Antena 2, pronunta bine numele emisiunii,  “Conferinta de presa”, si ii stie si-i recunoaste pe toti colegii mei. Se bucura sa ma vada la televizor! Ba chiar a inceput sa-i cunoasca si pe jurnalistii invitati in cadrul emisiunii noastre! Stie cum ii cheama si mi-i arata de fiecare data.

 

– Cum il alinti pe David? 

Ii mai spunem Bubu sau Davidel in familie.

 

 

 

 

"Mi-am dorit sa-l mosteneasca pe Claudiu din punct de vedere fizic"

 

– Cand erai insarcinata iti inchipuiai cum va fi David cand va creste? Seamana imaginea de-atunci cu David de-acum? 

Incercam sa-mi imaginez pe atunci, insa marturisesc ca David este mult mai frumos si mult mai carismatic decat mi-as fi putut eu inchipui! Iertati-mi lipsa de modestie, dar nu ma pot abtine, pur si simplu!  Mi-am dorit sa-l mosteneasca pe Claudiu din punct de vedere fizic, sa aiba trasaturi atletice, sportive, si uite ca-i seamana mult.

 

– Cum ai trait emotiile primelor cuvinte? Care a fost primul cuvant rostit de David?

Primul cuvant rostit a fost “mama”. Mai apoi au urmat si altele ca “tata”, “papa”, “apa”. Cand a pronuntat prima oara cuvantul “mama”, imi amintesc ca eram impreuna cu Claudiu, acasa; ne-am uitat unul la celalalt – parca nu ne venea sa credem ce auzim –  si l-am intrebat din nou pe David: “cum? ce-ai spus?”, iar David a repetat zambind si silabisind: “ma-ma”! L-am pupat de fericire si tot nu-mi venea a crede ca baietelul meu m-a strigat “mama” pentru prima oara!

 

 

"Nu exista bona de mai mare incredere decat mama mea"

 

–Sotul tau este mai mult plecat in cantonamente. Cine te ajuta in cresterea lui David?

Da, adevarat, in cantonamente si mai mult sta la Cluj. Insa mama mea ma ajuta ori de cate ori poate si ii multumesc pentru ca face eforturi mari pentru asta, venind de la Brasov, acolo unde locuiesc parintii mei, de fapt.

 

– Ai bona?

Am avut pana acum doua bone, relativ competente, dar trebuie sa marturisesc ca au existat si nemultumiri la un moment dat si, ca atare, am intrerupt colaborarea. Nu exista bona de mai mare incredere decat mama mea. Am incredere in bunici, inainte de oricare alta varianta. Bunicii isi iubesc nepotii si sunt cei mai inversunati aparatori ai lor. Ca atare, grija fata de nepot este maxima; la fel si iubirea.

 

– Cand e acasa cum te ajuta sotul tau in cresterea si educarea lui David?

Claudiu este cel responsabil cu joaca lui David si petrec mult timp in gradina, jucand fotbal sau jucandu-se cu masinutele. Au existat multe momente in care a trebuit sa plec la serviciu, sa filmez “Conferinta de presa” si i-am lasat impreuna, fara probleme. Claudiu stie sa-l hraneasca, sa-l schimbe, sa-l adoarma, sa petreaca timpul liber cu David; deci, ma pot baza pe sotul meu fara nici o emotie.

 

– La un moment dat spuneai ca nu mai vrei un alt copil, cel putin deocamdata? Te-ai razgandit?

Da, asa am spus si ma refeream la momentul sau perioada respectiva. Intre timp, insa, David a mai crescut si dat fiind faptul ca si eu si Claudiu am crescut cu frati in familie, nu imi imaginez ca David sa nu aiba si el un fratior sau o surioara. Ne gandim in primul rand la el, dar marturisesc ca si noi ne mai dorim un copil.

 

– Ce faci cand, prin preajma copilului fiind, scapi o “prostie”?

Nu-mi prea permit luxul asta, pentru ca, asa cum iti spuneam, David repeta tot ce aude. Mi s-a intamplat sa spun ce nu trebuia si rau am facut; cateva zile a tot repetat cuvantul in cauza, asa ca de atunci m-am invatat minte si ma abtin, orice-ar fi.

 

– Stadioanele nu sunt o zona sigura din punct de vedere verbal. Ce vei face daca David va vrea sa-si urmareasca taticul pe teren?

Vom merge impreuna pe stadion (macar unul dintre noi sa-l insoteasca), ca sa putem fi alaturi de el si sa-i putem explica pe loc ce e bine si ce e rau. Macar pe toata perioada formarii lui ca individ, pana cand va sti singur sa discearna binele de rau, frumosul de urat. Ma straduiesc sa-i ofer o educatie cat mai aproape de cea pe care eu am primit-o de la parintii mei.