In urma cu mai bine de 3 luni, pentru Daniela Gyorfi viata a capatat un nou sens. Si asta datorita Mariei, copilul pe care si l-a dorit enorm si pentru care a luptat ca o leoaica. La putin timp dupa ce a pierdut a treia sarcina, cantareata, care si-a dorit mai mult decat orice pe lume sa devina mama, a aflat ca este insarcinata din nou. Nu a vrut sa se bucure din tot sufletul la aflarea acestei vesti. Si asta pentru ca se temea sa nu pateasca celasi lucru ca si la precedentele sarcini. Dar, cand mediul ei a asigurat-o ca totul decurge normal, Daniela a inceput sa spere ca, in sfarsit, va deveni mama. Daca nu reusea nici de aceasta data, ar fi infiat un copil, a marturisit ea intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru sfatulparintilor.ro. Acum, Daniela vorbeste numai despre Maria si cu greu o poti intrerupe (pentru ca nu te lasa sufletul cand o auzi cat de frumos vorbeste despre ea), isi face griji din te miri ce motiv, nu vrea sa rateze nici macar o sutime de secunda atunci cand e langa bebe, iar cand este plecata de langa micuta, Daniela da telefoane „fara numar, fara numar” sa vada ce face „fonfonica” ei.
Ti-ai dorit enorm un copil, dar nu ai renuntat dupa ce ai pierdut trei sarcini. Ce te-a ambitionat sa nu renunti?
Nu am renuntat o clipa la ideea de a fi mama. Nici o clipa nu mi-am pus problema ca nu pot face copii. Ghinionul meu a fost ca nu puteam tine sarcinile, dar asta nu m-a descurajat. Mi-am dorit mult prea mult sa fiu mama ca sa renut atat de usor. Ba chiar ma gandeam, daca nu reuseam nici de data asta, sa fi infiat un copil. Acum sunt fericita, caci Dumnezeu mi-a dat un copil dupa sufletul meu.
Cat de importanta e varsta atunci cand vrei sa faci un copil?
Eu am tot amanat acest moment, am pus cariera pe primul loc, plus ca nu gasisem barbatul cu care sa imi doresc sa am un copil. Nu mi se pare ca varsta are un rol decisiv in acest sens. Important e sa faci copil atunci cand esti constient ca un acesta inseamna o mare responsabilitate, ca ii poti oferi ceva acelui copil. Degeaba faci copil la 16 sau la 20 de ani, daca nu vrei sa iti asumi responsabilitatea de a il creste, de a-i oferi o educatie.
Primul tau gand cand ai tinut-o pe Maria in brate?
Nu mi-a venit sa cred! Si, sa fiu sincera, abia asteptam sa scap de burta, pentru ca imi era tot mai greu sa ma misc, sa respir. Am inteles ca asta se intampla celor mai multe mame in ultima luna de sarcina.
Cum stati la capitoul colici?
Acum, multumim lui Dumnezeu, mult mai bine. Usor-usor scapam si de perioada colicilor, care a fost una extrem de dificila, atat pentru Maria, cat si pentru noi, cei care „ne invartim” pe langa ea. Nu as fi crezut, daca cineva mi-ar fi spus, cat de fericita pot fi atunci cand constat ca fata mea nu mai plange din cauza durerilor de burtica sau ca are scaun singura, fara sa-i mai pun eu supozitor.
Esti genul care sare in picioare la primul scancet al copilului, sau o lasi sa planga cateva clipe pana mergi la ea?
Ce crezi?
Ca o verifici imediat ce o auzi cand chitaie.
Da. Mama ma cearta mereu ca nu o las sa planga putin, ca nu o las sa se linisteasca si singura. Recunosc ca sunt posesiva cu Maria si nu o las o clipa singura. Vreau sa o iau mereu in brate, nu vreau sa pierd nici macar o secunda din ce face ea atunci cand sunt acasa. De exemplu, nici nu am cuvinte sa descriu cum ma simt atunci cand doarme ca o broscuta pe mine. E adorabila!
De cate ori pe zi iti vine sa suni medicul sa intrebi: e normal sa se intample asta sau asta?
Au fost dati cand, biata doamna doctor!, sunam si de cinci ori pe zi. Uneori sunam pana venea, atat de speriata eram, si se dovedea ca venea degeaba, ca nu era nimic grav. La inceput, cel putin, imi venea sa ii spun doamnei doctor sa doarma cu noi, sa fie aproape in caz de ceva…
Cum stai la capitolul odihna?
In primele doua saptamani nu am dormit aproape deloc. Ma uitam la Maria, o verificam sa vad daca respira. Pana la urma, am luat-o cu mine in pat. Dupa aceea, am pus patutul ei lipit de al meu, ca sa nu se invete sa doama cu mine. Acum e mai bine.
Cat de mult ai tinut cont de sfaturile pe care le-ai primit de la alti parinti?
Au fost si cazuri in care m-am luat dupa cei care m-au sfatuit intr-un fel sau altul, dar asta doar daca am considerat ca i-ar face bine Mariei. Asta pentru ca nu sunt doi copii la fel, fiecare are ritmul sau de dezvoltare, fiecare reactioneaza intr-un anume fel. In plus, mai aplic si ce citesc in cartea „Mama si copilul”. Dar pot sa-ti spun un lucru: ca mama, simti intotdeauna ce e bine si ce nu pentru copilul tau, e ceva ce nu poti explica, dar simti, stii ce sa faci.
Te referi la instinctul matern?
Exact, despre asta e vorba.
Cat de repede ai reluat concertele si de ce?
La o luna dupa ce am nascut. Sa stii ca artistii nu castiga, in general, atat de mult cum se lauda unii. Nu canti, nu ai bani. A trebuit sa reiau spectacolele ca sa fac bani. Intre timp, am reusit sa termin si un album, adica nu am renuntat la munca, pentru ca imi place ceea ce fac.
Cate telefoane dai acasa cand nu esti cu ea?
Stii vorba aia: „ fara numar, fara numar, fara numar”, asa si eu.
Care a fost momentul care te-a speriat cel mai tare legat de fetita ta?
Cand am botezat-o fost destul de rece, iar ea a racit. Doar ca raceala s-a manifestat la cateva zile dupa botez, cand eu eram plecata la o cantare in afara Bucurestiului. Cand am ajuns acasa, m-am panicat, efectiv, cand am auzit-o cum „fonfanea”, plus ca, atunci cand am luat-o in brate, am simtit ca era mai usoara, deci slabise. Un alt moment care m-a speriat teribil a fost atunci cand i s-a dat buricul intr-o parte – cand inca nu-i cazuse. A avut un fel de hernie. Dar i-am pus un ban de argint si i s-a dat buricul inapoi.
Care a fost cel mai greu moment de pana acum in „meseria” de mama?
Prima oara cand am vazut ca “fonfoica mea” plange si i se schimba brusc culorea fetei, am crezut ca mor de frica. M-am mai linistit cand mi-a spus doctora ca bebelusii, in primele zile, isi mai schimba culoarea fetei cand plang. Tot la inceput, vreo trei zile la rand am plans de frica. Nu stiam daca voi fi sau nu o mama buna, dar acum sunt linistita, caci nu am de ce sa ma tem. Tot in primele zile mi-a fost foarte foarte greu, pentru ca nu stiam ce sa fac. Mama nu ma putea ajuta decat cu sfaturi – pentru ca ea e imobolizata la pat.
Atunci cine te ajuta cu bebe, cine sta cu ea cand esti la concerte?
Am o bona tare de treaba. Ma ajuta enorm.
Cum te asteptai sa fie viata de parinte, cum iti imagineai viata in postura asta, si cum este ea, de fapt?
Nu mi-am imaginat ca va va fi in vreun fel anume. Acum prioritatile mele s-au schimbat, viata are un rost, acum simt ca am pentru cine sa muncesc.
Ce parere ai despre alaptat? Tu alaptezi?
Nu am avut deloc lapte din cauza operatiei la sani. Cand mi s-au pus implanturile, doctorul respectiv mi-a obturat nu stiu ce canal…
Ai si doi catei si o pisica, cum au reactionat ele la aparirtia noului membru al familiei?
Sunt gelosi, sunt suparati ca nu-i mai bag in seama la fel de mult ca inainte. Se tot dau pe langa mine, poate poate ii mai las in dormitor, in pat… Acolo unde e camera lui bebe, nu-i las. In schimb, au voie in camera mamei, la ea in pat se pot urca, dar nu la bebe, chiar daca sunt curati si vaccinati.
Dar nu au intrat in contact cu bebe?
Cand ma vad cu ea, o miros, o adulmeca, normal. Dar inca nu vreau sa ii las in camera ei.
Ai fost certata ca nu ai dat animalele de cum a aparut bebe?
Atata timp cat sunt dusi periodic la veterinar, atata timp cat doctora a zis ca e ok daca nu le las in camera lui bebe, nu vad de ce as renunta la animale. Ele nu intra unde doarme fata, nu le las a o linga… deci nu e nici un pericol.
