Constantin Trofin: „Am incercat sa fim cinstiti in relatia cu fiul nostru”

Noi, parintii, trebuie sa-i ghidam pe copii mai ales in primii ani de viata. Insa, nu de putine ori, rolurile s-au schimbat: noi am devenit invatacei, iar cei mici s-au trasnformat in adevarati profesori. Intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru www.sfatulparintilor.ro, Constantin Trofin, realizatorul emisiunii La mustata de la TVR 2, ne dezvaluie ce a invatat el de la Octavian, fiul sau in varsta de 11 ani: „Ca nu exista nimic mai important decat familia. Si ca am nevoie de el la fel de mult cum are el nevoie de mine”.

 

 

– Cum te-ai schimbat tu de cand esti tatic?

– Nu cred ca m-am schimbat. A aparut insa poate cel mai important lucru din viata mea, pentru care imi fac griji, care ma bucura enorm si uneori ma intristeaza, atunci cand am impresia ca nu fac destul pentru el.

 

– Ce-ai invatat tu de la Octavian?

– In primul rand, ca nu exista nimic mai important decat familia. Si ca am nevoie de el la fel de mult cum are el nevoie de mine.

 

– Ce metode in cresterea si educarea fiului vostru au dat cele mai bune roade?

– Nu ne-am gandit la metode si nici nu le-am planificat. Am incercat sa fim cinstiti si corecti in relatia cu el. Uneori e foarte greu, mai ales de cand a mai crescut si personalitatea lui, foarte puternica, iese la iveala.

 

– Crezi ca metoda bad cop/good cop e buna in educarea unui copil? La voi cine este “durul”?

– Mama-sa. Eu il vad doar la sfarsit de saptamana si ma topeste usor. Faza cu good cop/bad cop e proasta, dupa parerea mea, fiindca erodeaza unitatea familiei. Cred ca daca intelege despre ce e vorba, totul are un sens. Dar… usor de zis!…

 

– Cum reactioneaza Octavian cand i se spune NU?

– Revine, insista, construieste argumente… si uneori castiga. Cred ca ar fi un bun jurnalist.

 

– Ce meserii ai inscris pana acum in lista de dorinte a fiului tau?

– El spune ca vrea sa se faca medic veterinar. Iubeste animalele si nu se teme de ele. Pe de alta parte, are o imaginatie bogata, construieste scenarii si acum vrea sa invete sa filmeze. Cine stie?…

 

– Care a fost cea mai mare traznaie facuta de fiul tau?

– Avea vreo doi ani, noi construiam casa si a cazut in fundatia care tocmai se turna. Am tras o spaima uriasa, dar, in afara de sperietura si inmuierea in beton, nu s-a-ntamplat nimic.

 

– Cat timp petrece Octavian in fata calculatorului/televizorului?

– Petrecea prea mult. Acum, de cand face baschet, joaca si singur, acasa, si asta ma bucura (i-am facut un cos cu panou). Maica-sa i-a facut un sistem de puncte de penalizare (pentru teme nefacute, farfurie nepusa in chiuveta, haine aruncate aiurea etc.) si pedeapsa se traduce in “zile interdictie la ecrane”. Functioneaza. (rade)

 

– Ai facut foarte multa vreme naveta Bucuresti-Cluj. A afectat acest lucru relatia tata-fiu?

– A intarit-o foarte mult. Suntem extrem de apropiati si pretuim fiecare ora petrecuta impreuna.

 

– S-a intamplat ca, din cauza programului incarcat, a deplasarilor etc., sa lipsesti de la vreun eveniment important pentru el (serbare scolara, meci de fotbal etc.)? Cum a reactionat?

– Din pacate, s-a intamplat. Am lipsit de la meciuri de baschet, de la spectacolele de teatru de papusi (face si asa ceva). Cred ca am suferit mai mult eu decat el. Pare sa aiba capacitatea (maturitatea?) sa inteleaga ca am lipsit impotriva vointei mele.

 

– Cum i-ai explicat ca n-ai avut incotro?

– Am vorbit la telefon inainte si dupa.

 

– Si ca tot am adus vorba despre relatia tata-fiu, esti un tata autoritar?

– Nu… Cred in buna intelegere, respect liber consimtit si dragoste in familie.

 

– Aveti momente tata-fiu in care vorbiti despre fete, sex si schimbarile aferente pubertatii?

– La 11 ani e cam devreme, avand in vedere preocuparile baietilor. Deocamdata, fetele il enerveaza, fiindca “tipa, zgarie si te plictisesc”.

 

– Crezi ca discutiile despre sex trebuie sa le poarte tatii cu baietii si mamele cu fetele sau ambii parinti trebuie sa-si aduca partea lui de contribuie la educatia sexuala a copiilor?

– Tatal meu a vorbit cu mine la vremea respectiva. Cred ca de mama m-as fi jenat. Ar putea fi o abordare buna, dar eu, personal, as pastra-o tata-fiu, mama-fiica. E un mic mister al fiecaruia in parte in chestia asta, o anumita complicitate pozitiva.

 

– Cum te ajuta experienta didactica in educarea copilului tau?

– N-au nici o treaba una cu alta. Vine din tine, din fiinta ta. Poate mai degraba ma ajuta experienta de tata in activitatea didactica.