Mamă singură sau echilibristică printre prejudecăţile societăţii

Beatrice Cioba este realizator şi producător la Televiziunea Română. Are un băieţel de 5 ani, Adrian Dominik, şi este mamă singură. Greutăţile şi prejudecăţile pe care le întâmpină având acest statut de “mamă singură” au determinat-o pe Beatrice să înfiinţeze Asociaţia FAMO, asociaţie care vine în sprijinul familiilor monoparentale din România.

Vă invit să citiţi acest interviu de suflet, cât se poate de sincer, cu o mamă care încearcă să păstreze echilibrul familiei, dar totodată să şi poată trece peste mentalităţile adesea ostile ale celor din jur în ceea ce priveşte o mamă care îşi creşte singură copilul.

 

 

Cum e ca mamă singură în România de azi? Cu ce probleme se confruntă o mamă singură, pornind de la mentalitatea celorlalţi din jur, până la chestiunile legate de venituri?

În general, în România, tot ce nu intră în acel pattern  de normalitate, nu este binevenit  şi este privit cu reţinere, câteodată chiar cu respingere, ca atare nu este un statut foarte confortabil. Trebuie o doză de tărie sufletească, de determinare, de putere pentru a trece peste mentalităţi adesea ostile, pentru a-ţi face loc ţie, dar mai ales, copilui tău, în această lume care nu este una perfectă sau impecabilă pentru nimeni… Sunt foarte mulţi copii care trăiesc în familii normale, dar care sunt supuşi unor tensiuni familiale ce  îi pot marca în viitor poate mult mai mult decât l-ar putea marca pe un copil, absenţa tatălui, atâta timp cât mama îşi doreşte echilibru şi linişte pentru copilul ei şi lucrează cu el pe parte afectivă…

În ceea ce priveşte greutăţile cu care m-am confruntat, sigur… au fost şi materiale şi… ”imateriale”… Cu toate că nu există niciun suport material din partea tatălui lui Dominik, partea cea mai grea nu am resimţit-o a fi în latura financiară ci în cea morală, sufletească, căci simţeam adesea nevoia unei exteriorizări şi n-aş fi vrut să o încarc pe mama mea care suferea dublu faţă de mine, cu grijile, temerile, fricile şi neputinţele mele… Am găsit cu cale să mint o perioadă, să ascund faptul că tatăl lui Dominik plecase, iar povara minciunii… credeţi-mă… e foarte greu de dus… Îmi venea să ţip în gura mare că de fapt sunt singură şi că aşa a fost să fie viaţa mea… Iar într-o zi chiar am “strigat” şi atunci m-am eliberat într-o mare pondere de tot ceea ce strânsesem negativ, în mintea şi sufletul meu… În durere, exteriorizarea poate ajuta mai mult decât un medicament…

 

 

In ce relatii eşti cu tatăl lui Dominik?

Nu suntem în niciun fel de relaţie, ca atare nu are nicio implicare în viaţa noastră.

 

 

 

 

Cine te ajută cu băiatul când eşti plecată la serviciu?

Mama mea, prof. Mihaela Cioba, mi-a fost şi îmi este singurul sprijin de nădejde. De fapt Dominik îi datorează ei, într-o mare pondere, venirea pe lume întrucât eram însărcinată în 3 luni când tatăl lui a plecat şi atunci a existat o mare cumpănă pentru mine, dacă să ţin sau nu sarcina, iar mama a fost cea care m-a încurajat şi mi-a dat putere aşa că, mama mea sau Puca, cum îi spune Dominik este îngerul nostru păzitor, de pe pământ şi acea parte care întregeşte o familie.

În rest nu mai am pe nimeni… Oameni importanţi din preajma mea au plecat definitiv din lumea aceasta şi de lângă noi, în perioada în care mă confruntam cu începuturile statutului de mamă singură… adică în aproximativ un an mi-a murit tatăl,  din cauza unui infarct, mi-a murit cel mai bun prieten, înecat, la vârsta de 38 de ani (e vorba de excepţionalul operator din TVR, Călin Satmari) şi a plecat de lângă noi, defintiv, tatăl lui Dominik… O parte importantă din sufletul şi viaţa mea se golise brusc şi iremediabil… iar o alta începea să se umple cu această minune a vieţii mele, copilul meu…

 

 

Cum e fiul tău?

Copilul meu e un copil normal… adică face din toate câte face un copil, în ce priveşte acele mici nazdrăvănii dar…mai presus de acestea pot spune cu mâna pe inimă că este un copil de o bunătate şi o înţelepciune ieşite din comun… Mă înţeleg cu el, cum mă înţeleg cu un matur… Vorbeşte deja engleza… Cântă la pian… Îi place deopotrivă să înveţe, dar şi să se joace… Câteodată spun aşa că poate eu nu meritam să am un copil atât de bun… El este prietenul meu şi aşa ştie încă de când era în burtica mea că noi suntem o echipă imbatabilă… (râde)

 

 

Când face ceva nelalocul lui (încalcă o regulă de bună purtare, ţipă, are o criză de personalitate, spune un cuvânt urât etc.) cum reacţionezi? Cum îl corectezi?

Copilul meu nu a avut crize de personalitate întrucât, aşa cum ţi-am spus, m-am străduit să cresc un copil echilibrat şi nu un râzgâiat, deşi să ştii că l-am alintat şi l-am răsfăţat cu ce mi-a stat în putinţă şi numai eu ştiu ce artificii am făcut şi fac ca să îi pot oferi, în mod special, o educaţie competitivă cu vremurile ce vor veni şi o altă viziune asupra lumii. Revenind însă la întrebarea ta, îţi spun că eu vorbesc orice cu el, îi explic, îi dau exemple, dar fireşte că aş fi o ipocrită să nu spun că nu îl mai şi cert din când în când…

 

 

Fără voia lor, părinţii mai fac şi greşeli în ceea ce-i priveşte pe copii. Ale tale care sunt?

Cred că sunt hiperprotectivă… Lucrez cu mine din acest punct de vedere dar mi-este foarte greu… Aştept cumva ca desprinderea să pornească de la el, iar până atunci “profit” şi mai pup câte o mânuţă şi câte un picioruş. (râde)

 

 

Ai înfiinţat Asociaţia Familiilor Monoparentale din România  – FAMO. Când s-a înfiripat această idee şi care este scopul asociaţiei?

Ideea mi-a venit acum o jumătate de an, atunci când, după 6 ani de frământări, în sfârşit am simţit că mă liniştesc şi că sunt capabilă să dau înapoi celorlalţi care traversează situaţii similare cu a mea o parte din ceea ce eu, la rândul meu, am primit…

FAMO este o organizaţie deschisă oricui vrea să ni se alăture cu un gând bun sau o faptă din suflet, este un grup de sprijin pentru toţi cei care traversează starea de a fi părinte singur. Ne străduim ca prin intermediul asociaţiei şi implicit al acestui site să fim un sprijin real pentru cei ce-şi cresc copiii singuri, să oferim gratuit consiliere, informaţii şi susţinere. Dorim să promovăm bunăstarea, corectitudinea şi găsirea de resurse pentru părinţii singuri, astfel încât să găsim o mai mare înţelegere în rândul factorilor de decizie dar şi în al acelora  ce au tendinta sa judece familiile monoparentale.

Ceea ce nu veţi găsi aici: oameni care să vă judece sau “condamne”, persoane care să vă invadeze intimitatea mai mult decât dumneavostră veţi dori să vă deschideţi, o atitudine distantă şi arogantă, lipsa de timp pentru problemele dumneavoastră.

Ce veţi găsi aici: preocupare pentru problemele dumneavoastră, răbdare, ani de experienţă cu publicul dar şi cu cei mici, persoane calificate care să vă ofere spijin dar şi răspunsurile aşteptate, discreţie şi respectarea intimităţii, dispoziţie totală pentru a vă asculta şi încercarea de a vă ajuta în rezolvarea problemelor, susţinere morală, un loc în care să vă exprimaţi sentimentele în mod deschis, un loc în care puteţi socializa şi vă puteţi împărtăşi temerile sau cu bucuriile cu alte persoane aflate în aceeaşi situaţie.

 

 

De cât timp lucrezi la acest proiect şi ce ai reuşit să implementezi până acum?

Asociaţia a ieşit de la judecătorie săptămâna trecută, aşa că timpul nu a fost foarte mult de partea noastră ca să pot da un răspuns mai amplu. Cu toate acestea, în această perioadă am strâns în jur de 40 de persoane şi instituţii care ne oferă sprijinul, am organizat deja prima întâlnire oficială pe 26 mai, ora 10:00, la Centrul Medical Basarab, am creat un site al asociaţiei unde puteţi vedea cine sunt membrii ei www.asociaţiafamo.com iar acum aşteptăm şi invităm cât mai mulţi părinţi singuri, să ne contacteze pentru a le fi de folos!

 

 

De ce bariere te-ai lovit în desfăşurarea proiectului?

Culmea, poate n-o să mă credeţi, dar nu am întâmpinat nicio barieră… Au fost doar maximum 3 persoane din cele 40 pe care le-am invitat să facă parte din asociaţie şi care au considerat că nu e necesar nici măcar să răspundă în vreun fel la o invitaţie făcută frumos şi elegant… Şi mă refer aici la VIP-uri din ţara noastră, vehiculate de televiziuni, femei cărora le place să apară dar care stau prost la capitolul “”7 ani de acasă””. Avem însă, aşa cum vă spuneam mulţi colaboratori şi instituţii dispuse să ne sprijine… În prima zi de la înfiinţare am primit o donaţie de carte din partea dnei. Monica Dovorski, a doua zi am primit un sediu provizoriu, din partea Asociaţiei “ Casa Tuturor” şi a Mihaelei Flaidăr, profesoară nevăzătoare… Mi s-au alăturat colegi din TVR, medici dar şi persoane pe care nu le cunoscusem până atunci ca de exemplu: Dr.Adrian Lobonţiu – MD, FACS-Director Medical EndoGastric Solutions, Inc., California, medic de origine română, pionier al chirurgiei telesatelitare şi al chirurgiei endoluminale, Ec. Lucian Hetco – promotor cultural de anvergură, scriitor şi poet român, redactorul şef al publicaţiei AGERO Stuttgart, revistă de prestigiu a Diasporei Româneşti, din Germania, doamna Monica Iagăr, doamna Loredana Tudor Tomescu-director Asociaţia Culturală Româno-Australiană (Sydney), doamna Mara Bănică, doamna Corina Rotaru – preşedintă a Asociaţiei pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin – ADAF şi mulţi alţii, persoane educate, de calitate şi sufletiste… În fapt toţi cei care fac parte din asociaţia noastră, pe lângă faptul că sunt nişte nume în domeniile în care profesează, sunt OAMENI şi mă onorează mult prezenţa şi susţinerea lor, ca atare daţi-mi voie să le mulţumesc încă o dată şi pe această cale şi să vă invit să intraţi pe site-ul nostru şi să îi cunoasteţi www.asociatiafamo.com

 

 

Cine te-a ajutat în realizarea Asociaţiei?

Nimeni nu m-a ajutat sau mai corect spus m-au ajutat doar Dumnezeu şi tatăl meu, de acolo de sus, despre care am credinţa că îmi veghează şi ajută trecerea mea şi a copilului meu, prin această lume…

Asociaţia are 3 membri fondatori, că aşa e legea… Astfel că sunt eu, mama mea şi cea mai bună prietenă a mamei mele, dna. prof. Alina Popescu, practic însă, până acum eu am fost cea care a alergat şi s-a zbătut în vari direcţii astfel încât asociaţia chiar să devină un loc de sprijin pentru părinţii singuri. Trebuie să recunosc însă că am primit susţinere şi încurajare şi din partea unor membri ai asociaţiei ca de exemplu: Carmen Movileanu, cunoscuta realizatoare din TVR, Raluca Chişu director de la Kineto Bebe, Anca Puşcaş, regizor în TVR.

 

 

Ai primit feedback până acum? Care a fost reacţia?

Reacţia lumii a fost cu mult peste măsura aşteptărilor mele. În prima zi de la înfiinţarea ei am primit o donaţie de carte, a doua zi un sediu, lumea ne-a scris şi căutat pe facebook şi pe site-ul asociaţiei, asta pe lângă numeroasele telefoane pe care eu le-am primit. Lumea a fost foarte entuziasmată iar eu abia aştept sa ne întâlnim ca să stabilim un plan şi lucrurile să înceapă să se mişte şi ca atare să funcţioneze.

 

Mulţumesc şi mult succes în acţiunile tale!

 

 

 

 

Adriana Văduva

Redactor-şef Sfatulparintilor.ro