Viata poate fi nedreapta uneori. Ne poate lasa cu gura cascata si fara explicatii. Multi dintre noi putem fi prinsi in situatii in care emotiile ne sufoca pentru ca fie suntem furiosi, fie tristi, fie deznadajduiti, fie nu intelegem de ce traim ceea ce traim. Uneori pur si simplu avem nevoie sa vorbim cu cineva care doar sa ne asculte sau sa ne citeasca randurile imbibate de trairile intamplarilor pe care le traversam. Ai vazut ca atunci cand dialoghezi parca te simti mai bine, gasesti solutii, lucrurile par a fi mai bune? Care e oful tau? Stii ca tot in tine exista solutiile pentru emotiile sau situatiile pe care le traiesti? Dar ca poti ajunge mai usor la ele daca vorbesti, scrii, te exprimi, scoti din tine?
Eu sunt un om ca si tine care pana deunazi credeam ca inteleg foarte bine cum functioneaza viata. Insa decesul sotului meu venit pe nepusa masa – de parca vreodata vreun deces ar fi asteptat si acceptat – m-a cam dat cu capul de pereti, m-a aruncat in cele mai intense si coplesitoare trairi apoi m-a facut sa vad lucrurile diferit, sa imi regandesc relatia cu mine, cu el, cu copilul nostru adolescent, cu divinitatea, cu oamenii in general. Pentru ca nu am incotro. Dar mi-am dat si seama – a cata oara – cat de important este sa am alaturi oameni ca sa o pot scoate la liman.
Se tot spune peste tot ca traim vremuri de schimbari tulburator de intense, ca in prezent sunt amestecate energii vechi la care e bine sa renuntam cu cele noi, ale unui nou inceput, ale unei lumi noi. Unii dintre noi vor o lume noua, altii sunt teleportati in ea fara sa intrebe nimeni daca vrem sau nu, insa cat timp traim, suntem in hora si trebuie sa jucam jocul vietii oferite in dar de Dumnezeu. Poate nu suntem degeaba aici pe pamant. Insa deseori putem sa ne dam seama mai clar care ne este drumul sau cum sa vedem luminita de la capatul tunelului atunci cand avem alaturi oameni care sa ne asculte, sa ne inteleaga, sa ne dea un sfat, un alt punct de vedere, sa fie acolo pentru noi la nevoie.
Daca te simti singur, scrie-mi. Daca ai nevoie de un sfat, scrie-mi. Daca la ceas de seara simti ca nu iti vezi calea sau emotiile fac ce vor din tine, poti incerca sa imi scrii. Iti pot oferi un spatiu in care sa te exprimi si o vorba mai mult decat buna si din inima care sa te ajute. Din tot ce stiu, iti pot da o parere la care, poate, nu te-ai gandit. Poate voi reusi, poate nu, dar sigur voi incerca. Pentru ca stiu cum este, cum se simte sa ai nevoie sa vorbesti din suflet cu cineva si cum se vede viata cand o alta perspectiva oferita aduce acea lumina de care avem nevoie ca sa reinvatam sa credem si sa avem incredere. Si mai ales sa zambim.
Ma gasesti pe adresa de mail cristina@sfatulparintilor.ro.
In acest video te invit sa imi scrii si explic de ce este ca aurul pentru noi sa vorbim despre ce simtim.
Cu drag,
Cristina Niculescu
Imagine de Bruno /Germany de la Pixabay
Horoscop sezonul Săgetător noiembrie-decembrie 2024. Ce caută sufletul nostru?
3 ZODII CHINEZEȘTI care atrag SUCCESUL financiar în săptămâna 18-24 noiembrie