Poveste de suflet: Calatoria pe sarma a sufletului unei balerine oarecare

Ceva din ea insa a facut-o sa se urce pe sarma.

Singura, asa cum era candva inainte sa apara acrobatul prea priceput la toate.

Simturile i s-au retrezit. Si-a amintit cum este sa avanseze singura pe sarma. Si-a amintit ca era chiar destul de buna la asta. Dar cel mai interesant, si-a amintit ca avea un vis. A inceput sa planga ca a uitat de visul ei. Si a mai gasit ea multe alte motive de plans, ca doar avea marfa din belsug. Ii tot rasunau in cap cuvintele “ce sens are, ce sens are, uite cum se poate termina orice intr-o clipa, oricat de mult muncesti si iti doresti”.

Dar placerea de a merge pe acea sarma a fost mai mare. Da, avansa pe sarma in timp ce isi stergea lacrimile si prin ochii cu privire incetosata de ele a inceput sa vada o stralucire. Credea ca sunt luminile scenei aprinse din greseala de un angajat la circ ce facea repetitie. Dar nu. Era ingerul ei mare si stralucitor. O astepta la capatul sarmei cu bratele deschise. Alina deveni si emotionata pentru ca lumina sa era de aceasta data total diferita decat o stia ea, dar si intrigata.

Ce vrei de la mine, ingerule? Credeam ca esti alaturi de mine, asa am crezut candva…

Coplesita de toate aceste emotii prin care a trecut in ultima vreme, cu cativa pasi inainte de capatul sarmei, Alinei au inceput sa ii tremure picioarele si mainile, sa ii bata inima prea tare si s-a dezechilibrat. Caderea ei era iminenta. Insa exact cand sa o ia in jos de pe sarma, sub ea s-a intins o mare plasa aurie. La vederea plasei pe care ingerul i-o oferise, fortele Alinei s-au revigorat si ea nu a mai cazut. Cumva ceva incepea sa se schimbe in ea.

Dar daca…? se intreba. Dar daca in tot acest timp ingerul meu a fost cu mine si a stiut si ce faceam, si ce va urma si a permis toate acestea cu zambetul pe buze pentru ca el vedea ca ceva este bine in tot ce traiam?

Cu aceste noi ganduri in cap, s-a uitat spre inger. El continua sa ii zambeasca la fel ca in toti acesti ani, sa dea din cap la fel de aprobator.

Satula de tacerea lui, Alina s-a hotarat sa il abordeze cu curaj si direct.

Spune-mi te rog, de ce niciodata nu ai spus nimic ?

De ce nu m-ai oprit sa ma implic in munca alaturi de acrobat daca tu stiai ce va urma ?

De ce nu ai oprit caderea acrobatului ?

De ce nu m-ai dus spre visul meu cel de la inceput ?

Unde erai cand am fost pe jos in frig si intuneric ?

Ingerul a ascultat-o, i-a topit supararile pur umane si pamantesti, i-a sters lacrimile si a tinut-o strans la piept. Mult. Cald. Atat de mult si atat de cald incat Alina a simtit dupa atat de mult timp pace.

Brusc nu mai dorea raspunsuri.

Brusc a inteles ca nu avea cum sa ajunga la imbratisarea ingerului daca nu trecea prin tot ce a trait ca sa aiba acele emotii si intrebari iar el sa o aline in acest mod.

Brusc a simtit ca el a fost mereu cu ea dintotdeauna, inca de dinainte ca ea sa isi faureasca visul cu lumini. Ba chiar el i-a trimis visul cu lumini. Insa ca sa il poata intalni, imbratisa si ajunge la lumini, avea nevoie sa se caleasca si sa capete dexteritatea pe care doar anii alaturi de acrobatul priceput puteau sa i-o dea. Sa stie ce inseamna sarma, caderea, solul, durerea, ridicarea. Ce farmec ar fi avut imbratisarea ingerului de la inceput? Cum ar fi putut ea aprecia caldura si lumina sa in alt moment din timp si spatiu?

S-a uitat in ochii ingerului inalt si a vazut ca are ochi albastri de Arhanghelul Mihail. Si i-a multumit ca exista. Si a stiut ca totul este asa cum trebuie sa fie. Ca tot acel timp ea chiar a devenit o acrobata buna la randul ei si ca acrobatul priceput s-a mutat in inima ei. Pentru prima data, dupa imbratisarea calda a ingerului, Alina a simtit despre intamplarea cu acrobatul nu suparare pentru moartea lui ci recunostinta pentru viata lui.

Si atunci ingerul, vazand ca intelege ce trebuia sa inteleaga, i-a vorbit : “Nu exista bine sau rau, nu exista corect sau gresit, nu exista alegeri eronate si nu exista garantii in viata. Exista doar iubire. Drumul tau a fost vegheat de iubire si continua in iubire.”

Si i-a daruit o mica cutie.

In ea era o telecomanda minuscula pe care a apasat si dintr-o data toata sala circului s-a luminat, toate reflectoarele s-au aprins pe Alina si pe ingerul ei multicolor cu ochi albastri si multe aplauze au rasunat. Acrobatul priceput zambea de undeva din jur. El stia ce stia. Si era multumit ca in priceperea lui a putut ajuta chiar si de dincolo de zari, mari, lumi, in colaborare cu ingerul, ca inima Alinei sa se vindece si sufletul ei sa isi gaseasca calea si menirea. Acele lumini erau forma lui de a-i multumi Alinei pentru tot. Si de a-i spune ca orice traiesti, luminile te scalda intotdeauna mai devreme sau mai tarziu.

Si cat de bine ar fi fost pentru ea sa fi stiut asa ceva de la bun inceput…dar cat din farmecul acestei descoperiri ar fi disparut…

Sa nu crezi vreodata ca ceva din ce traiesti este in van. Sa nu crezi vreodata ca puteai arde etape de viata. Tu esti rodul fiecarei clipe din istoria vietii tale si a sufletului tau. Sa multumim vietii ca exista exact asa cum e.

Esti vegheat, purtat, iubit oricat doare sau oricat de bine iti e. Ingerul tau este cu tine. Cere-i sa te ajute, sa iti ridice povara cand drumul e prea greu, sa iti arate bucuria atunci cand tu nu o vezi. Si astfel viata ta va capata sens.

Te mai poate interesa Povestea de suflet: 12 lucruri pe care le-am invatat cand tu credeai ca eu nu ma uitam

Imagine de Rudy and Peter Skitterians de la Pixabay

Citeste continuarea: 1 2