Poveste de suflet: Calatoria pe sarma a sufletului unei balerine oarecare

Autor : Cristina Niculescu

Aceasta este o metafora despre viata si sufletul meu, un om ca si tine. Poate ca este un pic si despre sufletul tau. Poate ca te ajuta cumva sa capeti un raspuns, o speranta, o claritate.

A fost o data ca niciodata o balerina numita Alina. Aceasta balerina muncitoare a visat de mica sa simta fericirea. Asa ca a inceput sa isi faureasca un drum prin lumea complicata dar fascinanta a circului acolo unde a fost dusa de o familie care tinea la ea. Alina a invatat cum sa isi mentina echilibrul pe sarma, a descoperit gratia pe ring, dar mai ales a simtit pe pielea ei cum doare munca asidua depusa. Julituri, spate intepenit, cate si mai cate s-au gravat pe corpul ambitioasei balerine.

Zi dupa zi, ea credea si spera ca fericirea va fi si de partea ei. Si ca eforturile ei o vor duce acolo negresit. De aceea, oricat de obosita era, seara dupa ce se terminau reprezentatiile de circ cu veteranii, ea ramanea si exersa. Visa ca acele lumini vor straluci si asupra ei candva. Luminile in sine nu insemnau mare lucru pentru Alina decat promisiunea atingerii fericirii.

O vreme munca ei era de una singura.

Insa gratie felului ei de a fi, a cooptat in jur fiinte din fascinanta lume in care era, fiinte care o iubeau si care au decis sa exerseze alaturi de ea.

La un moment dat, intr-o seara cand repeta, Alina a avut o clipa de cadere si de ameteala si a lesinat. Intinsa pe jos, a avut o viziune. Un inger urias, auriu si cu aripi multicolore a aparut in fata ei si Alina a stiut ca nu este singura. Nu mai este singura cum se credea dintotdeauna. Ingerul i-a facut cumva promisiunea ca fiind alaturi de ea, visele ei vor deveni realitate sau cel putin asa a inteles ea. Pentru ca de aceea exista ingerii pentru oameni, nu? Sau …poate ca nu doar de aceea. Iar Alina urma sa afle acest adevar in curand.

Si iata ca alaturi de ingerul ei prieten, viata plina a balerinei parea ceva mai usoara. Si ea a inceput sa spere. Visul cu fericirea si luminile scenei continua sa existe dar ea stia ca mai e mult pana acolo.

Dar intr-o zi cursul povestii ei urma sa capete o schimbare si sa nu mai fie doar despre ea. In timp ce incerca sa fie si ea din ce in ce mai buna la sarma – lucru deloc usor si plin de riscuri – in preajma ei a aparut un barbat. Serios, priceput, care manuia multe din tainele circului ca nimeni altul. Alina s-a uitat cu admiratie la el. Apoi s-a judecat pe ea insasi ca nu este in stare sa fie ca el desi, uite, de atata timp exersa si muncea. O vreme il copia. El nu parea ca o baga in seama. Era preocupat de ale lui, de a fi din ce in ce mai bun desi nu parea ca mai e nevoie sa fie mai bun decat foarte bun cum oricum era.

Dar el nu vedea asa, nu se vedea asa ci ca permanent trebuia sa stie si mai mult si mai bine ca sa supravietuiasca la circ. In dorinta lui de a fi cel mai bun, continua sa se antreneze in ochii Alinei, creand sentimente contradictorii in ea. Oare ea va fi vreodata in stare de macar o parte din ce vedea la acest om? Alina continua sa munceasca asa cum era si ea in stare. Si se antrenau separat desi aparent impreuna pentru ca erau impreuna in acelasi spatiu desi fiecare in lumea sa interioara si in visele proprii.

Intr-o zi, acest om priceput si insetat de perfectiune a avut un moment de ezitare si s-a dezechilibrat.

A cazut si s-a ales cu o deteriorare semnificativa a corpului, insa nu atat de mare incat sa nu fie in stare sa continue. Si atunci, usor slabit fizic, a ridicat privirea, a dat ochii roata si a vazut-o pe Alina cu adevarat. Miscarile ei pana deunazi aparent stangace erau acum mai bune decat ale lui. Iar unele exercitii de circ ce se puteau face in doi au putut fi facute intre ei doi chiar cu gratie si pricepere. Secretul era ca acest acrobat incepuse sa se bazeze pe Alina. Iar ea incepuse sa creada ca si-a gasit un rost. Sa fie de folos acrobatului priceput.

Usor usor, miscarile lui au devenit mult mai bune din nou pentru ca oriunde se misca, Alina acolo era. Usor usor, miscarile ei au devenit concentrate pe ale lui, uitand de visul ei si de luminitele care puteau straluci si asupra ei asa cum candva credea. Dar ce mai conta. Ea credea ca are o misiune iar acrobatul, candva ranit, acum performa si avea si ea un rol in asta.

Alina reusea sa se intalneasca des cu ingerul ei pazitor mare si stralucitor care o privea, ii zambea si o incuraja.

Cum putea ea sa creada ca ar fi fost ceva gresit in tot ce traia?

Asa trecura zile, luni, ani. Pana intr-o zi. Desi numarul acrobatic realizat de cei doi era unul chiar bun si bine exersat, subit acrobatul s-a dezechilibrat si a alunecat. Alina s-a straduit cu mult peste puterile ei fizice sa impiedice caderea lui. L-a tinut si l-a tinut pana cand nu si-a mai putut simti bratele. A fost totusi o clipa in care privirile lor s-au intalnit si ea a stiut privindu-l ca trebuie sa ii dea drumul. O data pentru ca asa era firesc si a doua oara pentru ca ea nu mai putea nici fizic sa il tina, daramite emotional. Si i-a dat drumul. Acrobatul a cazut si a murit.

Alina a ramas inmarmurita privind acrobatul la sol. Era tacut si linistit. Era asa cum putea fi in urma cu niste ani cand el mai cazuse o data dar atunci nu a fost fatal. Era asa cum trebuia sa fie.

Luminile s-au stins. Tacerea s-a asternut. Lumea a plecat.

Alina a ramas in frigul salii de circ, in intunericul inconjurator. Nu era nimeni in afara de un clown ce se pregatea si el de plecare spre casa sa. Nici clownul nu mai era vesel, nici nimeni.

Alina a decis in acele clipe mai multe lucruri. Pe de-o parte ca efortul ei a fost in zadar. Pe de alta parte ca timpul investit a fost in zadar. Si cel mai grav, ca ingerul ei prieten pazitor a mintit-o. Da, cu asta a ramas in special Alina in minte. Tu, inger, mi-ai zambit mereu si tacut m-ai aprobat iar eu am crezut ca sunt pe calea cea buna. Iar acum sunt cazuta si sufar. Si ma intreb la ce bun toate acestea? Alina nu mai dorea nici macar sa se uite spre inger, daramite sa vorbeasca cu el. A ramas acolo la sol, singura, mult. Nici ea nu stie cat timp.

Intr-una din zilele ce au urmat acelui tragic moment, fiindu-i sete si putin foame, Alina s-a ridicat de pe jos. A privit in jur. Concluziile din mintea ei ramasesera pe loc. Ceva nu avea sens pentru ea. Cum era cu putinta ca munca sa, sufletul sau dedicat sa nu fi contat? Si totul sa se termine asa de brusc si trist, parand ca o eroare, ca un esec al vietii?

Citeste si Povestea de suflet: Cât costă un miracol?

Citeste continuarea: 1 2