Oamenii devin din ce în ce mai răi, trăim într-o lume din ce în ce mai periculoasă, e din ce în ce mai riscant să trăiești pe lumea asta… Nu știu dacă vă sună cunoscut afirmațiile de genul ăsta. Viziunea „paranoică” asupra lumii o numesc eu, mai în glumă mai în serios. Tipul de abordare a realității care ne face să credem că orice necunoscut e chitit să ne înșele sau să ne rănească, că violența este la ea acasă în lumea în care trăim sau că sfârșitul lumii este pe undeva prin apropiere.
În treacăt fie spus, sindromul lumea periculoasă (the mean world syndrome) chiar există ca termen. Derivă din teoria cultivării a lui George Gebner. Teoria se bazează pe cercetări începute prin 1960 despre impactul televiziunii asupra cetățeanului consumator de TV, mai precis răspunsul la întrebarea „influențează sau nu televiziunea percepția despre lume și viață a consumatorului?”. Concluzionează că suntem influențați de emisiunile pe care le urmărim și că măsura în care credem că ce vedem este adevărat este directă proporțională cu gradul de expunere. Un grad mare de expunere determină persoana în chestiune să creadă că ceea ce vede la televizor reprezintă o descriere exactă a lumii în care trăiește (adică sindromul lumii periculoase).
Ironic, dacă ne apucăm să ne justificăm științific și măsurabil fricile cu privire la nesiguranța lumii în care trăim, numerele nu prea ne ajută. Găsiți aici un articol care o să vă dea cifre și statisitici care o să se bată cap în cap cu jurnalele de știri pe care le urmăriți.
