Sfârșitul lumii nu vine niciodată… Oare de ce? - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Sfârșitul lumii nu vine niciodată… Oare de ce?

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Dezvoltare personala » Sfârșitul lumii nu vine niciodată… Oare de ce?
retenția de apă din organism

Știu că sfârșitul lumii a fost prevăzut de câteva ori până acum. S-au întemeiat secte, s-au scris cărți și s-au făcut filme despre asta. Dar sfârșitul s-a încâpâțânat să nu vină… La ultima ocazie, am citit despre un chinez care și-a investit toată averea într-un buncăr. Și, prin relativitatea lucrurilor, el, cel care ar fi trebuit să fie ultimul supraviețiutor a fost să fie doar primul dezamăgit.

Dincolo de sfârșitul lumii întregi, eu aș vrea să povestesc azi despre sfârșiturile mai mici sau mai mari dintr-o viață de om. Adică despre schimbare. Pentru că de fapt, cu excepția celui din urmă, sfârșitul este doar o schimbare. Și nici chiar despre ultimul nu există dovezi că nu ar fi ci doar dogme, speranțe și presupuneri.

Dar să vedem cum fucționează. De câte ori se produce o schimbare, ceva din ce știam devine diferit. Un început adică. Tindem să vedem sfârșitul atunci când schimbarea ne ia prin surprindere și nu ne-o dorim.

Citeste continuarea pe MirunaStanculescu.ro.

Data articol: 18/03/2015