De câte ori îţi spui TREBUIE! pe parcursul unei zile? Dacă faci parte dintre cei care rostesc acest cuvânt mai des decât şi-ar dori, atunci, ceea ce urmează este pentru tine: TREBUIE!, în viziunea lui Lise Bourbeau, creatoarea programului Ascultă-ţi corpul, citată de aimee.ro.
Realizezi cât de multă presiune pui asupra ta atunci când spui „TREBUIE”? Eşti conştient de câte ori te gândesti, pe parcursul zilei, la aceste cuvinte şi de câte ori le rosteşti? Sau cât de des sunt influenţate acţiunile tale de “TREBUIE”, nu doar legat de ceea ce ai, ci şi de ceea ce faci şi de ceea ce eŞti?
Îţi auzi propria voce când citeşti propoziţiile de mai jos:
TREBUIE să fiu mai răbdător cu copiii mei.
TREBUIE să găsesc mai mult timp să mă relaxez.
TREBUIE să fiu mai bun cu ceilalţi.
TREBUIE să slăbesc.
TREBUIE să mă duc la muncă.
TREBUIE să fac curat.
TREBUIE să fac mai mulţi bani ca să-mi schimb mobila.
TREBUIE să-mi iau viaţa în mâini.
TREBUIE să fiu mai tolerantă cu soţul meu.
TREBUIE să fac mai multe exerciţii fizice?
Şi sunt sigură că poţi adăuga multe. Este important să înţelegi că de fiecare dată când spui “trebuie”, spui că trebuie să ai, să faci sau să fii ceva care nu constituie preferinţa ta în acest moment.
NOU! Aboneaza-te la newsletter si poti castiga voucher Bestkids.ro!
Acordă-ţi timp pentru un moment pentru a vedea ce aduce în viaţa ta atitudinea “TREBUIE”. Un lucru e sigur: îţi asigură perpetuarea sentimentului de vinovăţie. Când acţionezi din perspectiva asta, nu îţi asculţi adevăratele nevoi iar atunci când le asculţi există o voce care îţi spune că comportamentul tău este greşit şi că eşti o persoană iresponsabilă.
“TREBUIE” te face să îţi risipeşti timpul pentru că ceri prea mult de la tine. Cu cât esti mai rigid, mai pretenţios şi mai perfecţionist, cu atât ai mai mulţi “TREBUIE” care îţi conduc viaţa şi cu atât te simţi mai stresat de lipsa timpului. Mai întâi ia-ţi timp să asculţi la acele “TREBUIE” din viaţa ta, apoi ia-ţi timp să încerci să îndeplineşti ceea ce-ţi spune capul să faci. Asta este unul din motivele pentru care nu ai suficient timp.
Să luam exemplul unei femei care lucrează toată săptămâna şi care sâmbătă dimineaţa se trezeşte şi îşi spune: trebuie să fac curat şi să spăl rufe. În timp ce face asta, admira vremea frumoasă de afară şi se gândeşte la cât de mult i-ar plăcea să-ţi petreacă ziua afară, plimbându-se, citind în şezlong şi mirosind florile. Aşa ca încearcă să facă treaba cât de repede, ca să poată face ambele acţiuni. Îşi creează stres şi se pune singura sub presiune.
Mulţi oameni pur şi simplu nu se pot opri şi odihni până când nu şi-au terminat treburile. Se culcă seara gândindu-se la ce au de făcut a două zi iar atunci când se scoală sunt într-o grabă continuă de a termina totul. Nu îşi acordă timpul de a se întreba dacă acele lucruri chiar trebuie făcute atât de repede.
Nu ar trebui să ne surprindă faptul că suferim de hipertensiune. Pentru că punem pe noi înşine mult prea multă presiune nenecesară. Corpul ne avertizează că ar trebui să încetăm sa ne simtim vinovati şi sa acorde mai multă atenţie propriilor nevoi.
Când observi că gândeşti sau îţi spui “TREBUIE”, acordă-ţi câteva secunde pentru a-ţi pune aceste întrebari:
Chiar am nevoie să fac asta sau să fiu aici acum?
Ce prefer să fac sau să fiu?
Ce preţ am de plătit dacă ascult de preferinţele mele?
Sunt pregătit să-mi asum aceste consecinţe?
Aceste consecinţe rezultate din a-mi asculta preferinţele mă vor face să sufar mai mult decât dacă nu ascult de nevoile mele prezente?
Dacă răspunsul la ultima întrebare este afirmativ, atunci va fi uşor pentru tine să decizi să amâni ceea ce preferi să faci până mai târziu, dar vei face asta într-un mod conştient. Îţi garantez că vei experimenta o transformare imediată! În fapt, ajungând la această conştientizare, “TREBUIE” va deveni o alegere şi nu o obligaţie. Nu va mai exista vină şi vei deveni responsabil pentru că vei face o alegere inteligentă pentru tine.
Mai multe resurse pentru dezvoltare personală şi evoluţie spirituală găseşti pe Aimee.ro.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?