Există atât de multă suferință în lume şi în propria noastră viață încât, de cele mai multe ori, cu toată gândirea noastra pozitivă, sfârşim prin a ne considera nişte victime neputincioase ale sistemului, ale societății, ale partenerului de viață, ale şefului…
Când consideri că eşti o victimă înseamnă automat că îți asumi acest rol în triada victimă- persecutor – salvator. Adică inconştient sau nu, arăți cu degetul către ceva sau cineva, şi aştepți să fii salvat de către altcineva…
Problema este că atunci când crezi că eşti o victimă, îți cedezi toată puterea personală, rămâi gol, vulnerabil, plin de frici şi îndoieli în fața oricărei circumstanțe care se prezintă în fața ta.
Ne considerăm victime atunci când ne aflăm la acel nivel de conştiință la care credem că trăim într-un univers ostil, înconjurați de oameni răi care nu doresc decât să ne fure avuția, să ne calce în picioare ca să obțină ei ceea ce ar fi de drept al nostru sau să profite de pe urma noastră; atunci când avem convingerea că viața e o luptă, că “the winner takes it all” ( câştigătorul ia totul) vorba unui cantec vechi care ne răsună încă în urechi, că “ce ți-e scris în frunte ți-e pus”, că nu avem nicio putere să schimbăm ceva dacă soarta noastră este deja pecetluită.
Dacă asta am văzut şi în familiile noastre, atunci credințele sunt şi mai cimentate şi greu de schimbat. Avem în minte poate un tată care muncea din greu ca să asigure traiul familiei răbdând umilințe şi batjocuri din partea sistemului sau a şefilor, sau poate o mama care drămuia cu greu orice bănuț pentru a-şi ține copiii la facultate, o soră mai mare care “a nimerit” un soț bețiv şi abuzator dar care suporta toate acestea “de dragul” copiilor, ori un frate care a murit brusc , în floarea vieții, fără să fi fost vreodată bolnav.
In general, concluzia trasă era că suntem ca nişte frunze în vânt, la cheremul timpurilor, că omenirea e menită să sufere, că suntem mici în fața naturii sau a destinului.
Deşi din ce în ce mai mulți oameni încep să gândească într-un mod diferit, noi toți am experimentat la un moment dat ( sau încă experimentăm) şi acestă fază de dezvoltare. Pare poate incredibil, dar noi ne-am ales să trăim aşa ceva, a fost liberul nostru arbitru.
Citeste continuarea pe QuantumCoaching.ro.
