Un mare învățat și discipolii lui trec pe lângă un râu unde membrii unei familii numeroase țipau unii la alții. Învățatul își întreabă discipolii: „de ce țipă oamenii unii la alții atunci când se înfurie”. Discipolii se gândesc o vreme, apoi unul dintre ei spune: “pentru că, atunci când ne pierdem calmul, țipăm”. “Dar de ce e nevoie să țipăm atunci când persoana este chiar lângă noi? Până la urmă îi poți spune ce vrei să spui cu amabilitate și o să te audă”. Discipolii se tot gândesc dar nu găsesc nimic de spus. Învățatul continuă… “Când doi oameni se supără unul pe celălalt, inimile lor se îndepărtează una de cealaltă. Din ce ești mai supărat, de asta ai nevoie să țipi mai tare pentru a putea să compensezi distanța. Așa că, atunci când ne supărăm avem nevoie să fim atenți să nu mărim distanța dintre cele două inimi sau va veni o zi în care nu vom mai găsi drumul de întoarcere.” Deci, dacă țipați.. La ce vă folosește?
Mie mi se pare că povestea ne spune simbolic că nu țipăm la ceilalți ci țipăm pentru noi. Pentru că nu ne simțim ascultați, luați în seamă, luați în considerare. Frustrarea, iritarea sau furia apar atunci când lucrurile nu se întâmplă cum vrem noi. Mai precis când cineva (sau ceva) nu face ce vrem noi. Spun sau ceva, pentru că eu tind să cred că vă puteți aminti care e ultima dată când vi s-a blocat laptop-ul și ați pierdut tot ce ați muncit. Spuneți voi că nu se simțea de parcă laptop-ul avea ceva cu voi.
Ridicatul vocii și punctul culminant, țipatul, apar ca reacție la internalizarea faptului că nu voi primi ceea ce așteptam sau mi se cuvenea. Reacția standard presupune două procese cognitive iraționale și rigide: (1) că numai eu am dreptate și doar celălalt greșeste și (2) că el/ea sunt singura piedică în calea obținerii a ceea ce-mi doresc.
